Ana Petrescu
1983 vizualizări 23 nov 2018

Klaus Iohannis i-a primit, sâmbătă pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi pe Patriarhul Daniel. Preşedintele României i-a întâmpinat pe cei doi patriarhi la Palatul Cotroceni, fotografiindu-se cu aceştia. Iohannis le-a transmis că îi face mare plăcere să primească această vizită.

Preşedintele îi îintâmpină pe patriarhi foto.presidency.ro

"Preafericirea Voastră, Vă mulţumesc pentru calda invitaţie de a participa la ceremonia de sfinţire a Catedralei Mântuirii Neamului. Din păcate, din motive care ţin de agenda europeană, nu voi putea lua parte la evenimentul de duminică, 25 noiembrie 2018. Sfinţirea Catedralei Mântuirii Neamului reprezintă, pentru credincioşii ortodocşi din ţară şi din diaspora, o sărbătoare cu o încărcătură istorică şi simbolică aparte. Participarea Patriarhului Ecumenic Sanctitatea Sa Bartolomeu I, împreună cu ierarhi ai Bisericilor ortodoxe surori, arată legătura profundă care ne uneşte în spiritul credinţei şi al valorilor creştine pe care Biserica le cultivă în societate", a transmis Klaus Iohannis, conform unui comunicat de presă al Administraţiei Prezidenţiale remis vineri, Mediafax.

Şeful statului adaugă că "ridicarea Catedralei Naţionale a fost posibilă printr-un efort susţinut al Bisericii Ortodoxe Române şi al credincioşilor. Acest locaş de rugăciune ne aduce împreună într-unul dintre cele mai importante momente pentru poporul român: celebrarea Centenarului Marii Uniri. În acest moment deosebit, Vă rog să primiţi, Preafericirea Voastră, urările mele sincere de sănătate şi slujire rodnică".

Sâmbătă, începând cu ora 10.30, preşedintele Klaus Iohannis îi primeşte la Palatul Cotroceni pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu şi pe Patriarhul Daniel, anunţă Administraţia Prezidenţială.

Evenimentele care marchează sfinţirea Catedralei Naţionale au început vineri. Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic a sosit la ora 12:45, la Catedrala Patriarhală, fiind întâmpinat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Bartolomeu a venit însoţit de o delegaţie a Patriarhiei Ecumenice, precum şi de o delegaţie a Bisericii Ortodoxe a Greciei, condusă de Înaltpreasfinţitul Părinte Hrisostom, Mitropolit de Patra. Delegaţia Bisericii Ortodoxe din Grecia a adus racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României. Această raclă va rămâne în Catedrala Patriarhală din Dealul Mitropoliei până sâmbătă, ora 16:00.

De la 16:30, racla purtând Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu un fragment din moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate spre închinare în pridvorul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului, unde vor rămâne până duminică, la ora 13.00.

De la ora 17.00, va urma de Slujba de pomenire a Eroilor români, săvârşită în Catedrala Naţională de către Patriarhul României împreună cu alţi ierarhi.

Începând cu ora 18.00, în Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, va fi săvârşită Slujba de Priveghere închinată Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina şi Sfântului Mare Mucenic Mercurie.

Duminică, începând cu ora 8:00, va fi săvârşită Slujba Acatistului Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina în Catedrala Naţională, urmată la ora 9:00 de Slujba de Sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale. La sfârşitul slujbei se va citi Actul de sfinţire.

Sfânta Liturghie va începe la ora 10:30 şi va fi săvârşită în interiorul Catedralei Naţionale.

La ora 13:00, racla cu Cinstita Mână a Sfântului Apostol Andrei, Ocrotitorul României şi racla cu moaştele Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina vor fi aşezate la ieşirea din Sfântul Altar al Catedralei Naţionale pentru a fi cinstite de către credincioşi, după închinarea acestora în Sfântul Altar.

Credincioşii care doresc să participe la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Naţionale sunt aşteptaţi pe esplanada din faţa Catedralei Naţionale, unde vor putea urmări slujba Sfintei Liturghii pe ecrane montate special.

În măsura spaţiului disponibil, în timpul Sfintei Liturghii vor avea acces în interiorul Catedralei cei 2.000 de invitaţi oficiali.

După finalul Sfintei Liturghii, toţi credincioşii prezenţi vor avea acces în Catedrală, atât în ziua sfinţirii (25 noiembrie), cât şi în zilele următoare (26-29 noiembrie, „zilele sfinţirii”), având posibilitatea să se închine în Sfântul Altar, nou sfinţit.

Brigada Rutieră informează că duminică traficul va fi restricţionat între orele 06:00 - 20:00, din cauza sfinţirii Catedralei Mântuirii Neamului.

”Pentru acest eveniment, Brigada Rutieră a Capitalei va dispune măsuri specifice, în sensul restricţionării şi fluidizării circulaţiei rutiere, în zona respectivă, astfel: duminică, 25 noiembrie, între orele 06:00 - 20:00, se va restricţiona traficul rutier, gradual, pe următoarele artere:

- banda I şi II de circulaţie de pe Splaiul Independenţei, tronsonul cuprins între Pod Operă şi Pod Naţiunile Unite, sensul de mers dinspre Pod Operă către Pod Naţiunile Unite;

- Bd. Libertăţii, segmentul cuprins între Splaiul Independenţei şi Rond Coşbuc;

- Bd. Unirii, tronsonul cuprins între Bd. I.C. Brătianu până la intersecţia cu Bd. Libertăţii;

- Bd. Naţiunile Unite;

- Bd. Tudor Vladimirescu, tronsonul cuprins între Calea 13 Septembrie şi Calea Rahovei”, arată Brigada Rutieră, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, pentru afluirea şi defluirea participanţilor la eveniment, se va restricţiona traficul rutier şi pe următoarele segmente:

- Str. Izvor;

- str. B.P. Haşdeu;

- Calea 13 Septembrie, tronsonul între str. Tudor Vladimirescu şi Bd. Libertăţii.

„Întrucât se preconizează participarea a aproximativ 30 mii de persoane, din care un număr semnificativ va ajunge în Bucureşti, între orele 06.00 – 09.00, cu aproximativ 700 de autocare, parcarea acestora se va realiza, gradual, pe arterele mai sus menţionate”, adaugă Brigada Rutieră.

Rezervate parcării:

- Bd. Unirii, tronsonul cuprins între Piaţa Unirii şi Piaţa Alba Iulia, banda I de circulaţie, ambele sensuri;

- Bd. Decebal, între Piaţa Alba Iulia şi Piaţa Hurmuzachi, banda I de circulaţie, ambele sensuri.

De asemenea, începând cu data de 23 noiembrie 2018, orele 22:00, se va restricţiona oprirea şi staţionare autovehiculelor în următoarele zone:

- Piaţa Arsenalului;

- Calea 13 Septembrie, între str. Tudor Vladimirescu şi Bd. Libertăţii;

- Str. Izvor;

- Parcarea adiacentă Academiei Române;

- Bretea adiacentă Pieţei Constituţiei (Parchet General şi Ministerul Finanţelor);

- Bd. Unirii, între Bd. Libertăţii şi Bd Regina Maria;

- Bd. Naţiunile Unite;

- Bd. Libertăţii.

Parohia Brateş Tarcău a postat, miercuri, pe pagina de Facebook, un set de fotografii noi cu interiorul şi exteriorul Catedralei Mântuirii Neamului.

Primăria Capitalei face o nouă rectificare bugetară, prin care mai alocă 10 milioane de lei pentru Catedrala Mântuirii Neamului. Cele 10 milioane fac parte dintr-un total de 15,3 milioane de lei, destinate susţinerii lucrărilor pentru diferite lăcaşuri de cult din Capitală, potrivit proiectului de rectificare bugetară.

Prin această rectificare, Primăria Capitalei va tăia de la spitalele care sunt administrate de Municipalitate suma de 26 de milioane de lei.

Foto: Parohia Brateş Tarcău/ Facebook

Administraţia Prezidenţială a explicat şi motivul pentru care preşedintele României nu va asista la slujba de sfinţire a Altarului Catedralei Mântuirii Neamului.

”Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, duminică, 25 noiembrie a.c., la reuniunea extraordinară a Consiliului European (art.50) de la Bruxelles, Regatul Belgiei. Obiectivul acestei reuniuni este agrearea proiectului de Acord al retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană”, se arată într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale remis Mediafax.

Membrii Consiliului European vor discuta despre Declaraţia politică privind viitoarele relaţii dintre UE şi Marea Britanie.

”După agrearea proiectului de către liderii statelor membre în Consiliul European, Acordul de retragere al Marii Britanii din Uniune urmează să fie aprobat formal în Consiliul UE şi de Parlamentul European şi ratificat de către Parlamentul britanic”, se mai menţionează în comunicat.

 

Citește și: