Departamentul Corespondenţi
1014 vizualizări 27 ian 2019

Un schior care mergea în afara pârtiilor a fost surprins de o avalanşă pe care el însuşi a provocat-o. Acesta a scăpat cu viaţă, dar şi-a pierdut schiurile.

Turistul surprins de avalanşă a riscat enorm, spun salvamontiştii. Bărbatul a coborât pe schiuri de la Cota 2000 spre cota 1400 din Sinaia, dar nu pe pârtia amenajată, ci pe o pantă abruptă unde stratul de zăpadă este gros de peste un metru şi jumătate şi foarte instabil.

Imaginile cu avalanşa au fost surprinse chiar de şeful Salvamont Sinaia, Nae Cojanu, şi postate pe Facebook. Filmuleţul este însoţit de mesajul: „Avertizare risc de avalanşe pentru cei care schiază off piste”.

Pe filmare se vede cum schiorul a coborât cu viteză şi s-a abătut de la pârtia special amenajată. Când a ajuns la mijlocul traseului, zăpada a început să o ia la vale. Bărbatul a avut noroc pentru că a fost surprins de avalanşă chiar în dreptul unor brazi.

„Avalanşa a provocat-o chiar el, fiind off ( n.r. în afara) pistă”, a declarat, corespondentului Mediafax, Nae Cojanu.

Momentul când s-a produs avalanşa a fost suprins chiar de către salvamontiştii care se aflau în gondolă. Aceşia au dat alarma la bază, iar o altă echipă de salvatori montani a plecat în ajutorul schiorului.

Salvamontiştii au mers imediat în zona în care s-a produs avalanşa, respectiv Zadea, şi au anunţat că schiorul nu a păţit nimic, dar şi-a pierdut schiurile.

De asemenea, aceştia atrag atenţia turiştilor amatori de senzaţii tari că pericolul este foarte mare pentru ei dacă nu folosesc pârtiile special amenajate unde zăpada a fost bătătorită cu utilaje tocmai pentru a se evita astfel de accidente.

Foto: Captură

Citește și: