Florin Jinga
6681 vizualizări 13 feb 2019

Patruzeci de state, printre care şi cele din Uniunea Europeană şi Japonia au semnat un proiect ONU, care prevede ca, din 2020, toate autoturismele şi autoutilitarele noi să aibă sistem de frânare automat, scrie Reuters.

Cel mai probabil, proiectul ar urma să fie aprobat în luna iunie şi va deveni obligatoriu doar pentru maşinile noi, nu şi pentru cele aflate deja în circulaţie.

”Maşinile vor fi echipate cu un senzor care va detecta vehiculele din faţă şi pietonii şi, în cazul în care sistemul sesizează că şoferul nu face nimic, îl va avertiza. Dacă conducătorul auto tot nu reacţionează, maşina va frâna automat”, explică Jean Rodriguez, purtător de cuvânt ONU pentru Europa.

Sistemul se va activa la viteze de până la 60 de kilometri pe oră şi este destinat zonei urbane. Totuşi, oficialii susţin că controlul final va fi al şoferului.

În jur de 20 de milioane de maşini noi vor fi echipate în fiecare an cu sistemele automate de frânare, iar asta va reduce semnificativ numărul de accidente şi de victime. Se estimează o reducere a accidentelor de 37-40% şi asta ar duce la salvarea multor vieţi.

”Ne-am uitat pe cifrele din Uniunea Europeană - şi vorbesc de UE, pentru că a sprijinit acest proiect de lege. Ei bine, doar în UE, în 2016, au murit în accidente urbane 9.500 de oameni”, spune Rodriguez.

Foto: Hepta

Citește și: