Florin Zafiu
1368 vizualizări 22 sep 2018

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) a întocmit o notă de fundamentare privind necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente proiectului "Modernizarea infrastructurii hardware şi software a Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă (SNUAU)", în calitate de administrator al sistemului informatic.

Documentul publicat în Monitorul Oficial arată că, eşi performanţele SNUAU sunt recunoscute la nivel european, infrastructura critică ce asigură funcţionarea acestuia pentru 40 din cele 41 de centre 112, cu dispeceratele şi substaţiile aferente acestora, are o vechime de peste 41 de ani, iar funcţionarea neîntreruptă din această perioadă a dus la o uzură excesivă. S-a constatat o triplare a intervenţiilor neprogramate de natură tehnică, iar riscul de nefuncţionare creşte de la an la an şi nu poate fi diminuat fără înnoirea echipamentelor sau a sistemului.

Specialiştii în telecomunicaţii arată că sistemul 112 funcţionează pe o platformă software Windows XP învechită, iar celelalte componente suferă în egală măsură din pricina faptului că nu au fost înnoite.

"Componenta de bază a sistemului 112 este într-o situaţie critică, generată în principal de umătorii factori: uzură fizică, ca urmare a funcţionării neîntrerupte de la punerea în funcţiune a sistemului naţional în anul 2005 şi până în prezent, dar şi uzura morală a componentelor sistemului cauzată de evoluţia tehnologică. Mai mult, la nivelul infrastructurii IT, după încheierea perioadei de acordare a suportului pentru platforma Windows XP, 8.04.2014, nu se mai produc sisteme de operare, aceste constrîngeri ducând la imposibilitatea înlocuirii infrastructurii hardware care asigură funcţiile de bază ale sistemului existând pe măsura defectării acesteia, un risc de nefuncţionare a serviciului 112. Aplicaţia 112 actuală funcţionează doar pe platforma hardware-software Windows XP uzată moral, iar introducerea unor beneficiari noi în sistem nu mai este posibilă, limitîndu-se astfel interoperabilitatea SNUAU cu noi sisteme sau agenţii de urgenţă", arată STS.

În plus, multe dintre componentele sistemului de urgenţă 112 nu mai beneficiază de garanţie, iar uzura lor poate conduce în orice clipă la o defecţiune.

"Echipamentele de comunicaţii care asigură interconectarea dispeceratelor cu centrele 112 judeţene, conform arhitecturii de reţea implementate în anul 2014, prin intermediul sistemelor radio de bandă largă cu acces multiplu în tehnologia LMDS, în banda 28 GHz, nu se mai fabrică şi nu mai beneficiază de suport postgaranţie iar modulele şi componentele necesare pentru reparaţii nu mai sunt disponibile. În condiţiile în care rata de defecte apărute în funcţionarea acestora este foarte mare în ultima perioadă, iar posibilităţile de remediere sunt limitate, este necesară implementarea unei noi soluţii de asigurare a serviciilor de comunicaţii în amplasamentele operaţionale din cadrul SNUAU", informează STS.

Prin modernizarea SNUAU, se arată în nota de fundamentare a proiectului, va creşte capacitatea de primire a mesajelor, informaţiilor şi apelurilor de urgenţă, precum şi capacitatea de răspuns a sistemului la solicitările cetăţenilor aflaţi în situaţii de urgenţă, prin distribuirea inteligentă a apelurilor la nivel naţional în funcţie de gradul de disponibilitate a operatorilor 112/dispecerilor.

Raed Arafat, secretar de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, avertizează că sistemul se află în acest moment la limita funcţionării.

”Sistemul 112 devine mai sigur, pentru că foarte multe dintre echipamente sunt foarte vechi. O parte din echipamente dateză încă din anii 2003-2004, servere, tot... Software-ul poate fi modernizat prin acest proiect, să ajungem la un software de management al urgenţelor şi al apelurilor de urgenţă mult mai modern decât îl avem acum şi să includem nişte facilităţi pe care nu le avem, precum video-call, precum conexiuni cu anumite aplicaţii din social-media care pot fi interesante în gestionarea apelurilor de urgenţă. Oricum, ce se face acum este foarte necesar şi este un proiect extrem de important. Consider că suntem chiar la limită şi trebuia să se facă de ceva timp, aşa că mă bucur că acum se face", a declarat Arafat.

Prin documentul întocmit, STS mai arată că modernizarea sistemului va conduce la "reducerea timpului de gestionare a urgenţelor, atât la nivelul operatorilor 112, cât şi la nivelul dispeceratelor, alertarea imediată a entităţilor înrolate în SNUAU, îmbunătăţirea posibilităţilor de preluare şi gestionare a informaţiilor de localizare asociate apelurilor de urgenţă în vederea creşterii gradului de acurateţe şi de precizie a localizării apelanţilor aflaţi într-o situaţie de urgenţă. Modernizarea SNUAU va genera o creştere a calităţii în procesarea apelurilor de urgenţă, prin distribuirea inteligentă a apelurilor la orele de vârf sau în situaţii de amploare către toţi operatorii disponibili la nivel naţional, reducerea cu minimum 5 secunde a timpului mediu de procesare a urgenţelor la nivelul centrelor 112 şi al dispeceratelor".

Despre reducerea timpilor de preluare a apelurilor prin 112, secretarul de stat Raed Arafat, a declarat că “ cele 5 secunde contează pentru că înseamnă să iei alt apel în aşteptare. Datorită noului software, s-ar putea să reducem mai mult, pentru că avem nişte proiecte împreună cu STS, finanţate de guvernul elveţian, prin care încercăm să schimbăm şi modul de lucru în dispecerate. Va mai dura un pic, însă eu consider acest proiect pozitiv şi foarte bine venit “.

La acest moment, timpul mediu de răspuns la situaţii de urgenţă, valoarea de referinţă este stabilită la 59 de secunde, iar valoarea ţintă, după implementarea programului, este 54 de secunde.

Finanţarea proiectului se realizează din fonduri externe nerambursabile în cadrul Programului operaţional infrastructură mare 2014-2020 axa prioritară 5 şi de la bugetul de stat prin bugetul STS, va fi derulat pe o perioadă de 36 de luni începând cu intrarea în vigoare a contractului de finanţare, iar valoarea totală estimată a proiectului este de 221.740.000 lei, inclusiv TVA.

 

Citește și: