Departamentul Social - Mediafax
Firuta Flutur
397 vizualizări 13 oct 2018

Programul este o continuare a celui aprobat deja prin hotărârea Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prin care elevii din Capitală între 7 şi 16 ani primesc vouchere de 750 de lei pentru montarea de aparate dentare mobile.

"Proiectul susţinut de Primăria Municipiului Bucureşti de aplicare de aparate ortodontice mobile, realizat prin Spitalul Clinic de Chirurgie Oro-Maxilo-Facială "Dr. Dan Theodorescu", a avut o adresabilitate foarte mare încă din primele zile (în primele 3 zile au fost înregistrate aproximativ 300 de solicitări). În urma consultaţiilor efectuate de medicii stomatologi implicaţi în acest proiect, a reieşit că aproximativ 50% dintre copiii cu anomalii de dentiţie ar avea nevoie de aparate ortodontice fixe", se arată în expunerea de motive a proiectului.

Propunerea se adresează copiilor cu vârste între 10 şi 17 ani, care au probleme dentare. Aceştia pot obţine, pe baza recomandării medicului stomatolog din cabinetele şcolare sau din alte cabinete specializate privind aplicarea unui aparat ortodontic fix, acest sprijin financiar de 990 lei.

„Obiectivul proiectului îl reprezintă prevenirea afecţiunilor dentare pentru menţinerea unui organism sănătos printr-o soluţie de tratament minim invazivă care corectează probleme dentare deseori ireversibile, dar care pot fi tratate ortodontic cu rezultate spectaculoase, prin aplicarea de aparate ortodontice fixe copiilor cu vârste între 10 şi 17 ani din Bucureşti”, se mai arată în expunerea de motive a proiectului.

Bugetul pe anii 2018-2020 al proiectului, denumit "Smile", este de 34.853.000 lei.

Citește și: