62 vizualizări 14 oct 2019

„Vor fi mai multe audieri cu personalul INML - specialişti, experţi pe mai multe domenii. Vor da nişte explicaţii procurorilor, nouă, cum au făcut acele expertize, cum au ajuns la acele concluzii. Vor da detalii. Este o procedură judiciară prevăzută de Codul de Procedură Penală”, a anunţat Tonel Pop.

Avocatul familiei Melencu a precizat că dosarul în care sunt audiaţi specialiştii INML este cel privind crimele din Caracal, nu cel de pe rolul Parchetului General, deschis după o sesizare a lui Alexandru Cumpănaşu care vizează expertiza ADN-ului Alexandrei Măceşanu.

„Este vorba despre dosarul de bază în care au făcut expertize şi li se cer explicaţii tehnice privind expertizele, deci nu este vorba de un dosar în care dumnealor ar fi anchetaţi”, a explicat avocatul.

Gheorghe Dincă a fost arestat la începutul lunii iulie, după ce a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceşanu şi pe Luiza Melencu. La domiciliul acestuia au fost găsite rămăşiţe umane despre care INML a precizat, în urma analizelor, că sunt ale Alexandrei.

Rămăşiţele găsite în liziera pădurii din Caracal, despre care Dincă spune că sunt ale Luizei, au fost trimise în SUA pentru a fi analizate de FBI.

Citește și: