174 vizualizări 26 feb 2010

Stadionul Lia Manoliu ar putea găzdui finala Europa League din 2012 doar dacă Guvernul şi Primăria Capitalei vor aloca 100 de milioane de euro, dar şi în acest caz lucrările vor fi încheiate la limită.

Municipalitatea ar trebui să aloce pentru finalizarea şantierului 60 de milioane de euro iar Executivul diferenţa de 40 de milioane de euro. Potrivit viceprimarului general al Capitalei, Mircea Raicu, Guvernul ar putea să-şi achite partea care îi revine doar spre sfârşitul anului, iar propunera primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, este de doar 35 de milioane de euro. "Am vorbit cu premierul Emil Boc şi domnia sa mi-a spus că acum nu are bani, iar cele 40 de milioane de euro ar putea fi date în trimestrul trei sau patru, după o rectificare bugetară. Vom avea o discuţie cu primarul general ca să obţinem finanţarea de 60 de milioane de euro necesară ca lucrările să nu fie întrerupte. Această sumă ajunge până la toamnă, când vom primi banii de la Guvern", a declarat viceprimarul general al Capitalei, Mircea Raicu.

La începutul anului, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a declarat că lucrările la stadionul Lia Manoliu sunt finalizate în proporţie de 70 la sută. "În 2010 urmează a se finaliza gradenele, stâlpii de susţinere ai acoperişului, compartimentări şi instalaţii interioare dar şi acoperişul retractabil. Tot anul acesta vor fi gata reţelele aferente utilităţilor. Lucrările urmează a fi finalizate în luna decembrie a acestui an. Am fost de curând la Frankfurt, am luat legătura cu cei care asigură mentenanţa renumitului stadion din acest oraş şi este foarte posibil să încheiem un parteneriat de management comun".

Lucrările la stadionul Lia Manoliu au început în anul 2007 şi până la finele anului trecut acestea au costat, potrivit lui Sorin Oprescu, 262.213.000 lei. În 2010, an în care se speră finalizarea şantierului, valoarea estimată a lucrărilor va fi de 440 milioane de lei, adică echivalentul a peste 100 de milioane de euro. Viitorul stadion Lia Manoliu va avea 55 de mii de locuri dispuse pe patru nivele. Acoperişul va fi retractabil pe cabluri suspendate şi măsoară 9.000 de metri pătraţi. Proiectul stadionului este identic cu cel al Commerzbank Arena din Frankfurt.

Citește și: