Maria Bîrnaure
6890 vizualizări 10 ian 2017

Situaţia privind victimele violenţei în familie se înrăutăţeşte de la an la an în România, unde 1 din 4 femei este agresată fizic sau sexual de partenerul de viaţă cel puţin o dată în viaţă. Şi mai grav este faptul că 75% dintre aceste cazuri rămân neraportate şi, chiar şi în cazul celor raportate, situaţia se sfârşeşte tragic. În ultimii doi ani, cel puţin două femei au fost ucise de agresorul lor, deşi aveau ordin de protecţie. 

Acest lucru se datorează faptului că legislaţia referitoare la această problemă este insuficientă în România, iar sancţionarea faptelor de violenţă domestică şi violenţă sexuală rămâne la un nivel extrem de redus în ţara noastră. Potrivit studiilor realizate la nivel naţional de Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice, între 2013 şi 2014 numai 2% din plângerile depuse la poliţie de către victime au ajuns să fie judecate în instanţă. În 2014 au fost trimişi în judecată 1.459 de inculpaţi în cazuri de violenţă în familie, iar în 2015 au ajuns în faţa judecătorilor 1.938 de inculpaţi. 

Mai mult, în ceea ce priveşte ordinele de protecţie, peste 90% din cererile de emitere a unui astfel de document din ultimii doi ani sunt formulate de femei. Totuşi, dacă vorbim despre emiterea acestui ordin, aceasta rămane destul de redusă. Din iulie 2012, de la intrarea în vigoare a Legii 25/2012 pentru modificarea Legii 217/2003 privind prevenirea şi combaterea violenţei în familie, şi până în aprilie 2015 au fost solicitate 7312 ordine de protecţie din care au fost admise doar 3045 de cereri. 

Abuzul sexual, considerat o normalitate de peste jumătate dintre români

Aceste cifre par a-şi găsi o justificare dacă ne uităm la cele mai recente rezultate dintr-un sondaj Eurobarometru referitor la problematica violenţei în familie care arată că 55% dintre români consideră că actul sexual fără cosimţământ este justificat în anumite situaţii. Cu alte cuvinte, abuzurile sexuale sunt explicabile pentru peste jumătate dintre cetăţenii României. Mai mult, peste 3 din 10 români consideră că ţinerea sub control a partenerei/partenerului prin interzicerea contactării familiei sau prietenilor, prin privarea accesului la bani sau prin confiscarea telefonului mobil sau a documentelor oficiale nu ar trebui să fie un aspect scos în afara legii. 

Această atitudine, coroborată cu lipsa de informaţiilor cu privire la existenţa serviciilor de ajutorare şi protecţie a victimelor violenţei domestice a aproape 80% dintre români, conduce la situaţii în care femeile ajung să accepte abuzul şi chiar să îl considere o normalitate, transformând atât viaţa lor, cât şi a copiilor, în cazul în care aceştia există, într-un calvar. 

Gândul a prezentat povestea Florinei, una dintre victimele violenţei în familie care, deşi tardiv, a reuşit să găsească o cale de scăpare din coşmarul pe care îl trăia. Şi-a cunoscut soţul pe când avea doar 20 de ani, iar povestea lor de dragoste a început cum nu se poate mai frumos, aşa cum visase dintotdeauna. Din păcate, ieşirile în oraş la fiecare sfârşit de săptămână s-au transformat în palme şi cuvinte jignitoare. Florina a rămas însărcinată şi a trecut peste momentul în care a trecut cu vederea faptul că soţul ei se ruga de o altă femeie să-i satisfacă nevoile sexuale pentru că soţia lui nu mai putea face asta. A crezut că naşterea copilului va repara situaţia. S-a întâmplat exact contrariul. După naşterea copilului atitudinea soţului s-a schimbat total. Atât ea, cât şi copilul abia născut au devenit invizibili pentru bărbat. Vorbele urâte au început să fie la ordinea zilei, iar bătăile veneau şi ele regulat. 

A trăit aşa 20 de ani, până când, într-un final, Florina a ajuns la Asociaţia ANAIS. Acolo a primit ajutor imediat. Un avocat i-a spus de ce are nevoie pentru a începe procesul de divorţ. Psihologul asociaţiei a ajutat-o să ia decizia pe care n-a avut curajul să o ia 20 de ani. A decis să divorţeze şi acum priveşte cu mândrie femeia pe care o vede acum în oglindă. „Acum sunt în genunchi şi mă sprijin cu mâinile să mă ridic!”, a mărturisit Florina cu zâmbetul pe buze.

Florina nu a mai dat înapoi şi vrea ca povestea ei să ajungă la cât mai multe dintre femeile care, dintr-un motiv sau altul, aleg să continue o viaţă de coşmar alături de un bărbat care le agresează zilnic.

CITIŢI AICI în întregime povestea Florinei prezentată de reporterii Gândul.

Autorităţile trebuie să ia măsuri urgente în privinţa legislaţiei referitoare la violenţa în familie

În ceea ce priveşte legislaţia referitoare la violenţa în familie, începând din luna septembrie în România a intrat în vigoare Convenţia Consiliului Europei privind prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice, numită şi Convenţia de la Istanbul. Acest lucru înseamnă că statul român trebuie să treacă rapid la armonizarea legislaţiei naţionale cu prevederile documentului, astfel încât femeile şi, implicit, copiii să beneficieze de protecţie sporită în cazul agresiunilor domestice. Concret, cele mai importante trei măsuri pe care autorităţile trebuie să le ia sunt introducerea în lege a prevederii potrivit căreia atunci când o femeie depune o plângere ea nu va mai putea s-o retragă, a menţiunii că agresorii care nu respectă ordinele de restricţie şi protecţie impuse vor fi şi cercetaţi penal, şi nu vor rămâne doar cu amenda, aşa cum se întâmplă în prezent, dar şi includerea pe viitor în Codul Penal şi de Procedură Penală a unor noi infracţiuni precum crimele de onoare, căsătoria cu forţa sau mutilarea genitală.

Gândul a scris pe larg despre modificările reclamate de intrarea în vigoare în ţara noastră a Convenţiei de la Istanbul.

Într-o scrisoare deschisă adresată Prim Ministrului, Ministrului Muncii şi Justiţiei Sociale, Ministrului Justiţiei şi Ministrului Afacerilor Interne, Reţeaua pentru prevenirea şi combaterea violenţei împotriva femeilor, Reţeaua Rupem tăcerea despre violenţa sexuală şi Coaliţia pentru Egalitate de Gen, arată că „măsurile pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice din programul de guvernare includ acţiuni îndelung aşteptate şi urgent necesare cum este înfiinţarea centrelor de criză pentru victimele violului şi au o orientare generală corectă. Ele omit, totuşi, armonizarea legislativă obligatorie cu prevederile Convenţiei de la Istanbul. Armonizarea legislativă implică introducerea unor modificări de substanţă precum ordinul de interdicţie emis de poliţie şi sesizarea din oficiu a cazurilor de violenţă domestică, mai exact eliminarea obligaţiei victimei de a face plângere prealabilă împotriva agresorului domestic”. 

Reprezentanţii asociaţiilor pentru protecţia victimelor violenţei în familie consideră, potrivit documentului citat, că între măsurile urgente se regăsesc: 

Aprobarea Programelor de Interes Naţional în domeniul violenţei în familie şi egalităţii de şanse. Ministerul Finanţelor, prin ministrul Anca Dragu, a respins alocările bugetare pentru aceste programe guvernamentale. În contextul în care Comisia Europeană dedică anul 2017 eliminării violenţei împotriva femeilor este regretabil că nu s-au găsit bani de la bugetul de Stat în aşa fel încât să putem începe să vorbim şi în România despre o infrastructură de servicii funcţională în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei în familie.

Armonizarea legislaţiei din România cu prevederile Convenţiei de la Istanbul. România a ratificat Convenţia de la Istanbul în 23 mai 2016, iar Convenţia a intrat în vigoare la 1 septembrie 2016, dar nu există în prezent propunerea de lege de modificare pentru armonizare legislativă în Parlament, deşi organizaţiile neguvernamentale au participat la grupuri de lucru şi au contribuit la redactarea unei propuneri de lege.

Ordin de interdicţie emis de poliţist la constatarea faptei de violenţă în familie. Ordinul de protecţie prevăzut în legea 217 din 2003 republicată nu se poate emite în 24 de ore de la constatarea situaţiei de criză. Durata medie de la momentul agresiunii până la depunerea la instanţa de judecată a dosarului de solicitare de emitere a unui ordin de protecţie este de 10 zile. Numărul total al omorurilor în 2015 în România a fost de 395 (din Raportul Ministerului Public pentru anul 2015). Din 395 de omoruri, 108 au avut loc în familie.

Monitorizarea agresorului faţă de care s-a emis un ordin de protecţie şi proceduri transparente ale poliţiei pentru prevenirea şi combaterea violenţei domestice. Nu există proceduri de supraveghere a respectării ordinului de protecţie. Conform legii, agresorul este judecat în stare de libertate pentru încălcarea ordinul de protecţie. Singura modalitate de apărare a victimei faţă de agresorul care a încălcat un ordin de protecţie este apelul la 112. Procedurile poliţiei pentru ordine publică nu sunt publice. Modul de lucru al poliţiei cu victimele violenţei domestice diferă de la o unitate la alta. Prin adoptarea unor proceduri publice pentru lucrul cu victimele violenţei în familie se vor respecta prevederile Directivei 2012/29/UE  a Parlamentului European şi a Consiliului din 25 octombrie 2012.

Responsabilizarea agresorului. 50% dintre victimele violenţei în familie îşi retrag plângerea prealabilă. 2% din plângerile prealabile se finalizează cu trimiterea în judecată. „Victimele criminalităţii ar trebui să fie protejate împotriva victimizării secundare şi repetate, precum şi împotriva intimidării şi a răzbunării, să primească sprijin adecvat pentru a se facilita recuperarea lor şi să beneficieze de un acces suficient la justiţie.” (DIRECTIVA 2012/29/UE A PARLAMENTULUI EUROPEAN ŞI A CONSILIULUI din 25 octombrie 2012 de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea şi protecţia victimelor criminalităţii şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/220/JAI a Consiliului)

Cel puţin 1 adăpost specializat pentru victimele violenţei în familie în fiecare judeţ. Există judeţe şi sectoare ale Capitalei în care nu există deloc adăposturi, nici publice, nici private, pentru victimele violenţei în familie: Caraş Severin, Călăraşi, Constanţa, Mehedinţi, Olt, Satu Mare, Sălaj, Tulcea, Timiş, Vrancea, Sector 2, Sector 4, Sector 6. În judeţele şi sectoarele în care sunt disponibile servicii pentru victimele violenţei în familie, centrele se confruntă cu sub-finanţarea cronică, lipsa de promovare la nivelul comunităţii astfel încât victimele să ştie la cine să apeleze în caz de nevoie, precum şi cu un număr limitat de locuri în adăposturi.

CITIŢI AICI scrisoarea deschisă adresată autorităţilor de asociaţiile care luptă împotriva violenţei în familie. 

 

Citește și: