553 vizualizări 20 oct 2010

Un judecător din Petroşani a primit trei ani şi jumătate de închisoare după ce a făcut sex cu femeia al cărei proces de partaj îl judeca. Vicepreşedintele Judecătoriei Petroşani, Valentin Popescu, s-a bucurat de serviciile sexuale ale tinerei divorţate, în vârstă de 33 de ani, fapt dovedit şi de stenogramele discuţiilor dintre cei doi, discuţii interceptate de Serviciul Român de Informaţii.

Valentin Popescu a fost arestat, la data de 30 martie, pentru luare de mită, trafic de influenţă, cumpărare de influenţă, abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi încheiere de tranzacţii financiare incompatibile cu funcţia. El a fost acuzat că a achiziţionat prin interpuşi un apartament aflat îtr-un litigiu pe care îl judeca tot el. În plus, Valentin Popescu a mai fost acuzat că a obţinut foloase necuvenite, folosindu-şi influenţa pe care o avea asupra unor colegi, pentru soluţionarea unor cauze.

O partidă de sex, pentru un partaj favorabil

În cazul favorurilor sexuale de care s-a bucurat judecătorul, miza afacerii era procesul de partaj 10425/278/2009, în care doi foşti soţi aveau de împărţit un apartament în localitatea Lupeni-Hunedoara, mobila şi aparatura de uz casnic.

Victima , Daniela T., l-a reclamat pe magistrat la DNA. "I-am spus lui Popescu Valentin că nu am bani de avocaţi, că nu mai pot lipsi de la serviciu, iar acesta a lăsat să se înţeleagă că dacă accept să am raporturi sexuale cu el o să mă ajute ca acţiunea de partaj să se termine mai repede şi în favoarea mea, motiv pentru care am şi acceptat să întreţin relaţii sexuale cu acesta, le-a spus femeia procurorilor anticorupţie. M-a făcut să înţeleg că mă va ajuta ca procesul să dureze mai puţin şi să se termine în favoarea mea, dacă o să-i accept avansurile şi am să întreţin raporturi sexuale cu el."

Procesul a început în primele zile ale anului, însă la primul termen Popescu a amânat judecarea cauzei. Câteva săptămâni mai târziu, judecătorul i-a cerut favoruri sexuale femeii, în schimbul sprijinului acordat în dosar, care a constat în indicaţii privind ce acte ar trebui depuse.

Întâlnirea a avut loc la 5 februarie 2010, chiar în faţa Judecătoriei Petroşani. Judecătorul şi petenta s-au dus la motelul "La Răscruce" din Petroşani, nu înainte ca magistratul să se doteze cu o sticlă de vin roşu, "ca să nu stăm să ne uităm unul la altul", după cum a explicat Popescu. "În camera de motel am întreţinut raporturi sexuale cu Popescu Valentin, la iniţiativa acestuia şi am discutat despre problema mea", le-a declarat femeia procurorilor.

Popescu-soluţia nu a fost influenţată în niciun fel

După câteva zile, la termenul din 17 februarie, Valentin Popescu i-a dat câştig de cauză reclamantei. În faţa anchetatorilor, el a spus că nu întâlnirea cu victima nu i-a afectat imparţialitatea. "Nu am condiţionat-o în niciun fel. Soluţia părţii nu a fost influenţată în niciun fel, întrucât am luat act de tranzacţia părţilor", s-a apărat magistratul. La 30 martie, Valentin Popescu a fost arestat. Principalele probe împotriva sa au fost înregistrările convorbirilor telefonice.

"Trebuie să fim îndrăzneţi, că altfel ce facem?!"

O primă stenogramă datează din data de 4 februarie 2010, când a şi avut loc întâlnirea amoroasă.
Valentin Popescu: Îmi daţi un bip numai şi eu vă spun unde. Aci lângă Judecătorie mă aşteptaţi că eu vin cu maşina, ies din curte, vă iau şi mergem.

Daniela T.: Bine.

V.P.: De regulă ce serviţi, un vin sau o tărie?

D.T.: De obicei, nu...

V.P.: Păi, bine, bine, dar ceva acum... dacă mergem şi noi să...

D.T.: Normal.

V.P.: Nu stăm să ne uităm unul la altul.

D.T.: Normal. O să vedem atunci, nu ştiu ce să zic.

V.P.: Păi, iau un vin roşu, nu?

D.T.: Normal.

V.P.: Şi ceva tărie?

D.T.: Nu, nu.

V.P.: Nu merge. No, bine. Sper să fiţi îndrăzneaţă cu mine, nu sunteţi ca la birou aici, nu?

D.T.: Nu ştiu. Sper că da.

V.P.: Păi, trebuie să fim îndrăzneţi, că altfel ce facem?!

D.T.: ...(râde)... Nu ştiu.

V.P.: No, bine. Sărut mâna. Numai bine.

"Îmi dai un bip ca să cobor să-ţi dau aia, hârtia, sentinţa"
O altă stenogramă redă dialogul purtat între judecător şi reclamantă, cu puţin timp înainte ca aceasta să primească verdictul favorabil.

Valentin Popescu: Ce schimb eşti?

Daniela Tincă: Doi.

V.P.: Doi. Deci, miercuri, vii atunci de dimineaţă, că o să te iau repede, ca să prinzi schimbul doi.

D.T.: Da, mersi, mersi, că-mi porţi de grijă.

V.P.: Ai făcut?

D.T.: Astăzi am să fac cererile astea, ce mi le-ai spus.

V.P.: Să le faci, şi pe la 8.30 când soseşti, îmi dai un bip ca să cobor să-ţi dau aia, hârtia, sentinţa. Să plăteşti şi taxa aia ce ţi-am zis.

D.T.: Aia de timbru... de 2.400, nu?

V.P.: Aia şi astălaltă pentru definitivare de doi lei.

D.T.: Aşa, da, da, sigur.

V.P.: Şi timbru judiciar... Mi-e dor de ceva...

D.T.: ...(râde)...

V.P.: Ţie nu?

D.T.: Eu ştiu... Aşa, de Ziua Îndrăgostiţilor.

V.P.: Păi, da.

D.T.: Păi, da.

V.P.: Poate săptămâna viitoare, când iar eşti schimbul unu, o facem mai lată, drăguţo.

D.T.: Mda, probabil.

V.P.: No, bine. Atunci te aştept miercuri.

Citește și: