126 vizualizări 30 mai 2019

„Aproape o treime (31%) dintre copiii români cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani au petrecut mai puţin timp cu familia, prietenii sau făcând lucruri pentru şcoală pentru a sta pe internet, iar 28% dintre copii declară că au încercat, fără să reuşească, să petreacă mai puţin timp pe Internet, arată cel mai recent studiu realizat de Salvaţi Copiii, în cadrul proiectului Ora de Net”, se arată într-un comunicat de presă transmis de organizaţie.

Totodată, referindu-se la timpul petrecut pe Internet, 40% dintre copii spun că se întâmplă foarte des sau destul de des să navigheze fără un scop anume, 23% că nu s-au simţit în largul lor atunci când nu au avut acces la Internet, iar aproape 13% dintre copii afirmă că s-a întâmplat cu o frecvenţă ridicată să nu mănânce sau să nu doarmă pentru a fi online, mai arată sursa citată.

Preşedintele organizaţiei Salvaţi Copiii, Gabriela Alexandrescu, arată că părinţii sunt cei care trebuie să fie extrem de atenţi şi să intervină conform sfaturilor primite de la specialişti.

„După ce Internetul şi-a făcut loc din ce în ce mai mult în viaţa noastră şi a copiilor noştri, iată că a venit timpul să abordăm foarte serios această temă, a dependenţei de Internet şi tehnologie, chiar în rândul celor mai mici şi mai vulnerabili dintre utilizatori. Efectele nocive, pe care timpul petrecut necontrolat pe internet il are asupra dezvoltării emoţionale şi cognitive a copiilor, sunt de necontestat. Problemele cu somnul, dificultăţile de comunicare, anxietatea sau depresia sunt doar câteva dintre simptomele dependenţei de internet, dar lor li se alătură prezenţa unor semne de insatisfacţie în timpul activităţilor offline, cum ar fi plictiseala sau iritabilitatea”, a declarat Gabriela Alexandrescu, preşedinte executiv al Organizaţiei Salvaţi Copiii.

Foto: Hepta

Citește și: