Diana Grigore
159 vizualizări 15 mai 2019

„De atunci şi până astăzi grupul de lucru compus din reprezentanţi ai Ministerului Dezvoltării, Ministerului Transporturilor, Ministerului Finanţelor, Ministerului Comunicaţiilor, ANAF, ANR au fost zeci de întâlniri, avem creionat un draft de act normativ. Astăzi m-am întâlnit, împreună cu Răzvan Cuc, cu reprezentanţii ridesharing şi este vorba de un act normativ extrem de complicat pentru că nu s-a reglementat până acum această activitate, dar precedenta OUG care intră în vigoare de joi nu este îndreptată împotriva Uber. Prin acea OUG Guvernul a emis un act normativ împotriva pirateriei, nu împotriva Uber. S-a vorbit mult de posibile abuzuri care vor fi făcute începând de joi. Eu îndemn ca cei care vor să facă exces de zel să nu o facă, mă refer la concurenţii celor cu activitate de ride-sharing. Din punctul nostru de vedere mai avem cel puţin trei puncte de definitivat şi această activitate va fi reglementată. Dar de joi activitatea de piraterie va fi combătută, nu altceva”, a declarat Daniel Suciu, miercuri, la Guvern.

Acesta a precizat că este noul act normativ este unul extrem de complex, fapt pentru care va mai avea loc, săptămâna viitoare, o discuţie la nivel tehnic între cele patru ministere.

„Nu mâine va fi pus în transparenţă actul normativ. A rămas ca săptămâna viitoare reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor cu grupul de lucru să mai aibă o întâlnire inclusiv cu propunerile celor de la ridesharing. Este un act normativ extrem de complex. Şi Guvernul României va reglementa această activitate. Precedenta OUG nu este îndreptată acestei industrii, ci împotriva celor care fac transport ilegal, piraterie. Din moment ce noi am combătut ceva ilegal, pirateria din domeniul transporturilor, eu cred că cei de la Uber nu au susţinut niciodată că ar fi în afara legii. Săptămâna viitoare va avea loc o nouă discuţie la nivel tehnic în cele patru ministere, pentru că e un proces complex”, a explicat Suciu.

Modificările operate de Executiv la Legea taximetriei, adoptate ca urmare a protestelor taximetriştilor, vor intra în vigoare joi. Reprezentanţii Uber şi Taxify spun că aplicaţiile nu pot fi închise, dar va rămâne la latitudinea şoferilor dacă mai ies sau nu pe traseu. Executivul a adoptat pe 29 martie ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Legii 38/2003 care reglementează transportul în regim de taxi şi de închiriere, printre altele eliminând din lege expresia "în mod repetat".

Aşadar, în urma modificărilor, a fost eliminată sintagma „în mod repetat” din Legea 38/2003, astfel încât „sancţiunea să fie aplicabilă atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice pentru efectuarea de transport public în mod ilegal”.

La acea veme autorităţile dădeau asigurări că măsura nu este împotriva cuiva, ci pur şi simplu de reglementare, iar legat de Uber sau alte aplicaţii de acest fel, spuneau că vor veni cu un proiect care să reglementeze şi activitatea de ride-sharing.

Citește și: