Gandul.info
Ana Petrescu
282 vizualizări 11 iul 2018

„Summit-ul este extrem de important pentru NATO şi cu accente deosebite pentru România. Se ştie că obiectivul principal este întărirea posturii defensive a NATO, dar pentru noi asta înseamnă lucruri foarte concrete. Pentru noi este foarte importantă atenţia pe care vrem să o dăm zonei Mării Negre, iarăşi aici cu şanse bune, la iniţiatvia noastră, e o sesiune specială dedicate Mării Negre la care e invitată şi Ucraina şi Georgia. Credem că vom obţine o prezenţă NATO asporită în zona Mării Negre, iar brigade multinaţională va fi mult mai importantă fiindcă e ava deveni o brigade cu prezenţă permanent, deci o brigade care va constitui un pol important pentru securitatea din întreaga regiune”, a afirmat, miercuri, preşedintele Klaus Iohannis.

Întrebat dacă estimează că se va ajunge la un consens între statele membre asupra alocării sumelor destinate apărării, şeful statului a răspuns: „Acesta este un punct pe care l-am subliniat şi eu. Împărţirea echitabilă a sarcinilor este necesară. Nu putem accepta ideea că unii contribuie şi alţii beneficiază. România de câţiva ani de când a preluat mandatul, România nu mai e demult un simplu receptor de securitate. România vrea să fie un furnizor de securitate pentru întreaga regiune, înseamnă evident să ai forţele armate într-o stare foarte bună, foarte bine pregătiţi şi dotaţi. De aceea prima acţiune politică a fost să alocăm 2% pentru apărare mult mai repede decât se convenise. Noi am început deja de anul trecut, chiar dacă orizontul de alocare este 2024. Luăm treburile acestea foarte în serios, de aceea suntem prezenţi cu foarte mulţi oameni în Afganistan, Kosovo”.

Preşedintele Klaus Iohannis participă, în perioada 11-12 iulie, la Summitul Alianţei Nord-Atlantice care se desfăşoară la Bruxelles, Belgia.

Membrii NATO şi-au luat angajamentul de a aloca 2% din PIB apărării, obiectiv ce trebuie îndeplinit până în anul 2024. Preşedintele american Donald Trump a admonestat, marţi, din nou ţările membre NATO pe tema contribuţiilor la organizaţia de securitate, amintind că Uniunea Europeană (UE) are un excedent comercial faţă de SUA. În replică, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a criticat atitudinea lui Donald Trump faţă de aliaţii europeni ai Statelor Unite, îndemnându-l pe acesta să respecte aliaţii ţării sale, informează postul CNBC.

 

Citește și: