Bianca Pavaluca
116 vizualizări 9 mai 2019

„Sunt foarte bucuros că ne regăsim azi, de Ziua Europei, la Sibiu. Azi trebuie să vorbim despre Europa, despre viitor şi despre proiectele comune”, a declarat preşedintele francez în Piaţa Mare din Sibiu.

„Sunt foarte multe lucruri pe care trebuie să le avem în vedere: apărare, protecţia intereselor strategice economice, clima”, a adăugat Macron.

Preşedintele francez a enumerat priorităţile pe care Uniunea Europeană ar trebui să le aibă în următorii ani, şi anume reducerea emisiilor de carbon, protejarea frontierelor şi securitatea Europei. Emmanuel Macron a transmis că termenul limită pentru reducerea emisiilor de carbon la zero este anul 2050.

„În 15 zile avem alegerile noastre europene. Întrebarea este dacă ne dorim să construim împreună şi să îmbunătăţim lucrurile, sau să distrugem Europa şi să revenim la naţionalism?”, a transmis Emmanuel Macron.

De asemenea, preşedintele francez a reiterat nevoia de investire în Inteligenţa Artificială şi în proiecte pentru siguranţa cetăţenilor.

„Nu ne-am întâlnit azi la Sibiu pentru a discuta despre divorţ, despre separare, ci despre proiecte de viitor, proiectele comune”, a declarat preşedintele francez.

„În 15 zile, europenii vor alege între proiecte care vizează construirea Europei şi proiecte menite să distrugă Europa şi să determine revenirea la naţionalism. Acest clivaj există în toate ţările europene, şi aici (în România, n.red.), este foarte puternic”, a menţionat Emmanuel Macron.

Emmanuel Macron a transmis că Europa are nevoie de un nou model economic şi social de creştere: „Avem nevoie de o Europa care investeşte în Inteligenţă Artificială, în toate subiectele care vor determina evoluţia de mâine”.

Citește și: