Firuta Flutur
1197 vizualizări 8 nov 2018

Tânărul a fost rănit grav, săptămâna trecută, într-o explozie care a avut loc într-un bloc de locuinţe din Piatra Neamţ. A fost transportat pe cale terestră, nu cu elicopterul, în Iaşi, acolo unde a suferit prima operaţie în condiţiile în care avea arsuri pe 65% din suprafaţa corpului.

Ulterior, a fost transportat în Belgia, cu o aeronavă C-27J Spartan a Ministerului Apărării Naţionale, având în vedere că, potrivit ministrului Sănătăţii, România nu poate trata în acest moment pacienţi cu arsuri mai mari de 50% din suprafaţa corpului. "România nu poate să trateze pacientul care are arsuri mai mari de 50 la sută din suprafaţa corpului. Aceasta este părerea mea, că nu se poate trata în România în condiţii de maximă siguranţă şi în condiţiile în care se afla acest pacient”, a spus atunci Sorina Pintea.

Ministrul Sănătăţii preciza tot săptămâna trecută că, în România există 11 paturi pentru marii arşi, deşi fizic ar putea exista mai multe, dar „în acest moment sunt ocupate şi nu putem da la o parte pe cineva”. Potrivit ministrului, momentul transferului l-au decis medicii, când pacientul a fost stabilizat pentru a fi transferat.

Joi, în jurul orei 17.00, tânărul a murit, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii.

 

 

O explozie urmată de incendiu s-a produs săptămâna trecută într-un bloc din Piatra Neamţ, trei persoane fiind transportate la spital. Bărbatul din apartamentul în care s-a produs explozia urmată de incendiu, miercuri, a fost transferat, în stare gravă, intubat şi ventilat mecanic, la secţia de Arşi a Spitalului din Iaşi. Acesta a reuşit să iasă singur din bloc, iar apoi a leşinat.

 

 

 

Directorul Spitalului din Piatra Neamţ, Codruţ Munteanu şi deputatul PNL Pavel Popescu au povestit cum s-au desfăşurat primele intervenţii medicale asupra tânărului:

”Imediat, noi l-am primit la UPU şi am dat primul ajutor, ţinut de noi, cu specialiştii noştri. Am declanşat planul alb, adică toată atenţia şi toată grija, numai că rugămintea era de a-l transfera către Bucureşti. La momentul respectiv, nu am găsit nici un fel de soluţie să-l transferăm la spitalele din Bucureşti, nu erau locuri. Şi atunci am făcut apel la cabinetul domnului ministru Arafat. Dânsul nu era în ţară. Doamna secretară mi-a făcut legătura cu domnul director general, Călin Alexandru. Ne-am sfătuit permanent cu dânsul şi am ajuns la concluzia că cea mai bună idee este să îl transferăm la Iaşi. L-au preluat colegii de la Iaşi stabil hemo-dinamic, după ce noi l-am explorat, i-am făcut şi tomografie. Au continuat prelucrarea plăgilor chirurgical,” a povestit pentru Mediafax, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă.

 

 

Întrebată de ce nu a fost adus pacientul la Iaşi cu un elicopter SMURD, ci pe cale terestră, Diana Cimpoieşu a spus că s-a luat această decizie deoarece condiţiile meteo nu au permis zborul elicopterului.

“Condiţiile meteo nu au permis zborul elicopterului, iar piloţii au anunţat că nu pot zbura din cauza vremii. Au apărut comentarii, dar atunci când piloţii spun că nu pot zbura, nu se poate” a explicat dr. Dana Cimpoieşu.

 

 

Citește și: