162 vizualizări 15 mai 2019

„Am profitat de vizita de la CAMERON de astăzi (miercuri - n.r.) să fac un apel către doamna prim-ministru. O rog să aibă în atenţie o problemă ce ţine de resortul Guvernului: ANRM trebuie să dea acordul de prelungire a licenţei, astfel încât calendarul pe care l-au stabilit cei de la OMV şi Exxon să poată fi realizat. În esenţă, acest lucru înseamnă punerea în funcţiune a investiţiei într-un termen de doi până la trei ani”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, în Prahova.

Preşedintele ALDE a precizat că aceste aspecte sunt foarte importante pentru ţara noastră, în contextul în care ar asigura independenţa energetică a României.

„E foarte important pentru România din mai multe motive. În primul rând, exploatarea gazelor de la Marea Neagră ne va asigura independenţa energetică a ţării, vom scăpa complet de dependenţa de gazul rusesc. Având în vedere dimensiunea zăcămintelor, România devine un jucător regional. Vom putea fi furnizori pentru alte ţări din zonă, fie că vorbim de Moldova, fie că vorbim de vecinii din Vest. Începerea exploatării comerciale reprezintă şi un avantaj foarte mare pentru buget, pentru că vor fi încasate sume foarte mari din plata redevenţelor şi alte taxe şi impozite care se percep în cazul unor asemenea activităţi economice”, a explicat Tăriceanu.

El mai spune că cei de la Exxon-OMV nu au mai precizat nimic în legătură cu investiţia pe care o vor face în Marea Neagră, motivând că aceştia aşteaptă să acţioneze Guvernul în sensul prelungirii contractului de concesiune.

„Anul trecut la Parlament am făcut o serie de adaptări şi am adoptat legea exploatării off-shore. De atunci prea puţine semne am primit de la concernul Exxon-OMV în legătură cu investiţia pe care urmează să o facă în Marea Neagră. Această rezervă, această tăcere a concernului Exxon-OMV se datorează faptului că aşteaptă să se facă de către Guvern prelungirea contractului de concesiune, care expiră. Deci, fără existenţa unui contract de concesiune valabil şi pe o perioadă suficientă, care să le permită recuperarea investiţiei, decizia de investiţie nu va veni”, a conchis preşedintele Senatului.

După numeroase discuţii în cursul anului trecut, Legea offshore, devenită Legea nr. 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore, a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 964, apărut la data de 14 noiembrie 2018. Aceasta a intrat în vigoare de la 17 noiembrie 2018, dar a fost deja modificată prin OUG nr. 114/2018 şi Ordinul ANRE nr. 221/2018 privind obligaţia participanţilor la piaţa de gaze naturale de a tranzacţiona pe pieţele centralizate din România.

Citește și: