Roxana Din
638 vizualizări 18 iun 2019

Eugen Teodorovici a precizat că, deşi exodul medicilor este mai temperat, România se confruntă în continuare cu numărul mic de cadre medicale în spitale.

Ministrul a mai precizat că medicii plecaţi să profeseze afară nu mai pot fi aduşi în ţară, întrucât în străinătate ei beneficiază de condiţii superioare şi de respect.

„Cam cu 40% s-a redus exodul de personal medical, dar în continuare numărul de personal este insuficient. De adus înapoi mă îndoiesc că-i putem aduce pe medicii care au plecat. E clar, oamenii au altă condiţie de viaţă, un alt tratament, un alt respect, exact ce poate în România lipseşte faţă de personalul medical”, informează ministrul.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a declarat că toate creşterile salariale nu pot opri „exodul”, întrucât salarizarea nu e principalul motiv pentru care românii şi medicii sau personalul medical aleg să părăsească ţara, ci sunt şi cele privind mediul de lucru şi mentalitate.

„Este vorba de un mediu în care trăieşti, în care te loveşti de absolut toate de la servicii publice, la sănătate, educaţie, infrastructură, mediul în care trăieşti, cum mergi cu maşina în trafic, cum eşti claxonat. Acesta e un mediu care poate, în întregime, să provoace aceste situaţii”, a spus ministrul.

Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici a mai precizat că fenomenul „exodului” cadrelor medicale dispune de o situaţie care „arată foarte bine”, rapoartele indicând o scădere de la 10.000 de cadre medicale care au părăsit ţara în 2016-2017, la 1.300 de asistente şi 3.000 de medici în 2018.

Foto: Mediafax Foto / Alexandru Dobre

 

Citește și: