Andreea OFIŢERU
5968 vizualizări 27 mai 2015

Din analiza celor 55 de site ale universităţilor de stat din România, a reieşit că numai o mică parte dintre acestea sunt transparente în privinţa achiziţiilor publice, ocuparea posturilor scoase la concurs sau a declaraţiilor de avere şi de interese.

Studiul arată că pe primele cinci locuri se clasează Universitatea Politehnica Timişoara, Universitatea „Babes-Bolyai" din Cluj-Napoca, Universitatea de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, Universitatea din Craiova şi Universitatea de Vest din Timişoara, universităţi care au întrunit cele mai mari punctaje în privinţa celor 14 criterii de elvaluare.

Potrivit topului, cele mai netransparente universităţi sunt Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazu" din Bucureşti, Academia Naţională de Arte din Bucureşti, Universitatea "1 Decembrie 1918" din Alba-Iulia, Universitatea de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti şi Academia Naţională de Educaţie Fizică şi Sport din Bucureşti.

La întocmirea Topului Universităţilor Curate au fost luate în considerare: datele de contact, anunţurile pentru licitaţii şi achiziţii publice, anunţurile pentru angajări şi scoaterea la concurs a posturilor vacante, anunţurile despre programe de mobilităţi pentru studenţi, declaraţiile de avere şi de interese, rapoartele de activitate anuale, detaliile despre Comisia de etică şi funcţionarea acesteia, organigrama şi contactele angajaţilor universităţii, existenţa Codului drepturilor şi obligaţiilor studentului (Statutul Studentului), lista cu taxele percepute de universitate, Carta universitară, hotărârile structurilor de conducere (Senat universitar, Consiliu de Administraţie), procesele verbale ale şedinţelor structurilor de conducere şi rezultatele evaluărilor cadrelor didactice de către studenţi.

În privinţa anunţurilor pentru achiziţii publice, topul arată că 23 dintre cele 55 de universităţi analizate nu au nicio informaţie pe site despre acest lucru, în vreme ce nouă universităţi au doar informaţii generice despre procedurile de achiziţie, fără a prezenta anunţuri concrete.

Cu toate că legea prevede ca declaraţiile de avere ale rectorilor şi ale şefilor senatelor universitare trebuie postate pe site, 11 universităţi nu au pe site postată nicio declaraţie de avere sau de interese, iar alte 3 universităţi au publicat pe site doar declaraţiile de avere şi de interese ale rectorilor, nu şi ale celorlalte persoane care ocupă funcţii de conducere.

De asemenea, cu toate că există un ordin de ministru prin care fiecare universitate trebuie să adopte un cod propriu al drepturilor şi obligaţiilor studentului,  în prezent o treime dintre universităţile din stat din România nu au acest document publicat pe site.

Juriul care a analizat transparenţa universităţilor de stat din România a fost format din Alina Mungiu-Pippidi, preşedintele SAR, Andrei Pleşu, Radu Gologan, Stere Gulea şi Răzvan Bobulescu.

Alina Mungiu-Pippidi a spus la lansarea topului că dacă ar analiza situaţia învăţământului din perioada 2009-2015, ar putea spune că lucrurile nu stau pea bine şi că nu poate spune dacă diploma are o acoperire sau dacă actul de predare are acoperire în cariera profesorilor.

Alina Mungiu-Pippidi a declarat, cu ocazia lansării proiectului, că dacă ar analiza situaţia învăţământului din perioada 2009-2015, ar putea spune că lucrurile nu stau pea bine şi că nu poate spune dacă diploma are o acoperire sau dacă actul de predare are acoperire în cariera profesorilor.

"Se vorbeşte că România nu este în top Shanghai, dar nicio ţară din regiune nu este, doar Polonia. Pot spune că în Peru a fost o mişcare de amploare a tuturor studenţilor, care în final au reuşit să desfiinţeze Consiliul Naţional al Rectorilor, considerând că nu ajută sistemului superior de educaţie. Dar dacă ai o majoritate care nu-şi doreşte decât să ia o diplomă, să aibă un post prost plătit, nu poţi schimba nimic. Noi vrem să existe diplome care să aibă valoare. Vom face o evaluare a sistemului, care va fi gata într-un an şi jumătate", a spus Alina Mungiu-Pippidi.

Topul universităţilor curate a fost lansat în cadrul proiectului „Schimbarea mediului universitar prin implicarea studenţilor şi schimb de bune pracitici", implementat de Societatea Academică din România, Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România şi Federaţia Studenţilor din Elveţia, pe o durată de doi ani. Proiectul are o valoare totală de 222.532 de franci elveţieni şi beneficiază de o cofinanţare în valoare de 200.080 franci elveţieni, printr-un grant din partea Elveţiei, prin intermediul contribuţiei elveţiene pentru Uniunea Europeană Extinsă.

TOPUL UNIVERSITĂŢILOR CURATE

Pe ultimul loc al clasamentului, cu numai 5 puncte obţinute, se află Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” din Bucureşti.

Citește și: