28 vizualizări 14 nov 2008

Toxicomanii de la Spitalul „Sf. Stelian” vor fi duşi azi să viziteze mănăstirile din Vâlcea, printre care „Bistriţa”, „Horezu”, „Govora” şi „Dintr-un lemn”. „Este prima ieşire în afara Bucureştiului. Excursia are scopul de a-i integra în societate, deoarece aceste persoane trec prin momente îngrozitoare pentru a renunţa la dependenţa de stupefiante. Totodată, excursia reprezintă şi o recompensă, obiectivul fiind relaxarea, precum şi beneficiul spiritual şi cultural al acestor persoane”, afirmă asistentul social din cadrul Spitalului „Iulian Scarlat”.

Grupul este format din 20 de persoane, între 16 şi 35 de ani, care sunt tratate în ambulatoriu, alese dintre pacienţii care au cele mai mari şanse de reabilitare. „Cei care participă la acest eveniment sunt pacienţii care au răspuns bine la tratament, care sunt cuminţi”, a subliniat Iulian Scarlat. Organizatorii doresc ca, prin această ieşire, să aducă o îmbunătăţire asupra comportamentul social al toxicomanilor.

Citește și: