Nicolae Oprea
649 vizualizări 16 mai 2019

„În zilele de 17-19 mai a.c., între orele 20.30-22.30, se va desfăşura evenimentul cultural “Simfonia Apei” în Piaţa Unirii – Fântâni Unirii. Astfel, în zilele menţionate se va restricţiona traficul rutier pe Bd. Unirii, segmentul cuprins între Bd. Dimitrie Cantemir şi Splaiul Independenţei (zona fântâni)”, anunţă Brigada Rutieră.

Potrivit sursei citate, rutele ocolitoare sunt:

- Spl. Independenţei – Piaţa Unirii – Bd. Corneliu Coposu;
- Bd. Regina Maria – Piaţa Unirii – Spl. Unirii;
- Bd. Dimitrie Cantemir – Pasaj Unirii – Piaţa Universităţii.

„Cu ocazia unei manifestaţii organizate în Piaţa Victoriei, la data de 19 mai a.c., în intervalul orar 17:00 – 22:00, Brigada Rutieră a Capitalei va dispune măsuri specifice din competenţă, în sensul restricţionării temporare a traficului rutier sau atunci când situaţia va impune acest lucru”, mai anunţă Brigada Rutieră despre adunarea publică de duminică.

Sursa citată mai arată că sâmbătă, traficul va fi restricţionat, de asemenea, în cartierul Militari, până în zona Cotroceni - Kogălniceanu

„În data de 18 mai a.c., se va desfăşura Crosul Universităţii din Bucureşti – Cora Lujerului Challenge 2019, pe următorul traseu: curtea Facultăţii de Drept – Bd. Mihail Kogălniceanu – Splaiul Independenţei – Şos. Cotroceni – Bd. Iuliu Maniu – Str. Lujerului – Parcare Cora Lujerului”, arată Brigada Rutieră.

Potrivit sursei citate, traficul rutier va fi restricţionat între orele 10.00-11.30 din cauza acestui eveniment după cum urmează:

- Bd. Mihail Kogălniceanu între str. Vasile Pârvan şi Splaiul Independenţei – închidere totală (sensul de mers către Splaiul Independenţei);
- Splaiul Independenţei între Podul Operei şi Podul Cotroceni – închidere totală (sensul de mers către Pod Cotroceni);
- Şos. Cotroceni între Pod Cotroceni şi Şos. Grozăveşti – închidere totală (sensul de mers către Piaţa Leu);
- Bd. Iuliu Maniu între Şos. Grozăveşti şi str. Lujerului - banda III de circulaţie;
- Bd. Vasile Milea la intersecţia cu Bd. Iuliu Maniu, Şos Grozăveşti, Bd. Geniului la intersecţia cu Bd. Iuliu Maniu, Splaiul Independenţei la intersecţia cu Şos Cotroceni şi str. Constantin Noica – se restricţionează traficul rutier doar pe perioada trecerii participanţilor. Rute alternative:
- Bd. Naţiunile Unite – str. Izvor – Şos. Panduri – Bd. Timişoara.

Citește și: