Cătălin Legănel
881 vizualizări 28 mai 2015

Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Transporturi Maritime, un băiat în vârstă de 15 ani a fost găsit, miercuri, în triajul CF Port B de către un agent de pază, care a alertat imediat autorităţile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Acolo au ajuns poliţişti şi un echipaj de la Ambulanţă, adolescentul fiind găsit pe platforma unui vagon-cisternă aflat în conservare.

El avea urme vizibile de electrocutare, dar era conştient. Cadrele medicale i-au acordat băiatului primul ajutor, după care l-au transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, unde a rămas internat, în stare gravă.

Poliţiştii de la Transporturi Maritime au deschis o anchetă pentru a stabili ce căuta adolescentul în triajul CF Port şi cum a avut loc accidentul.

Citește și: