Daciana Ilie
10030 vizualizări 10 oct 2015

”Pe mine m-a contrariat declaraţia lui Jean-Claude Juncker (…) în care pur şi simplu spunea: «trebuie să ne apropiem de Rusia şi să nu-i lăsăm pe americani să facă jocurile în Europa». Da, dar Europa nu-şi poate garanta singură securitatea. Ori acest mesaj înseamnă să cedăm Rusiei tot ce vrea, ca să stăm liniştiţi. Păi, îmi pare rău, dar această abordare a dus şi la cel de-al doilea război mondial, prin cedări succesive”, a spus Traian Băsescu, sâmbătă, la Colegiul Naţional al PMP, care s-a desfăşurat la Sinaia, transmite corespondentul MEDIAFAX.

În acest context, fostul şef al statului a spus că, în opinia sa, ceva ”se întâmplă la Bruxelles, iar România nu participă la acele evenimente".

”Cred că ceva se întâmplă la Bruxelles, iar România nu participă la ceea ce se întâmplă, din păcate. România este puţin în afară şi neaducerea în dezbatere publică a marilor subiecte este o mare greşeală”, a mai spus Băsescu.

Acesta a adăugat că PMP trebuie să-şi asume aducerea în dezbaterea publică a unor astfel de subiecte ”sensibile”.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat, în cursul unei vizite la Passau, în sudul Germaniei, că este necesar ca Uniunea Europeană să-şi restabilească "relaţiile practice" cu Rusia şi să nu lase Statele Unite să "dicteze" în această politică, potrivit BBC News online.

Juncker critica astfel o declaraţie prin care preşedintele american Barack Obama cataloga Rusia doar ca "o putere regională".

"Ştiu din conversaţiile mele cu (preşedintele rus Vladimir Putin) că el (nu acceptă) fraze ca cele de atunci când (preşedintele american) Barack Obama a spus că Rusia este o putere regională. Ce înseamnă acest lucru? Nu poţi să vorbeşti despre Rusia aşa", a declarat Juncker joi, într-o conferinţă de presă în oraşul german Passau, citat de site-ul TheLocal.se.

Preşedintele CE a făcut aceste declaraţii în contextul în care UE şi Statele Unite au impus sancţiuni Rusiei din cauza intervenţiei acesteia în Ucraina, iar Obama a avut o întâlnire glacială cu preşedintele rus Vladimir Putin la Adunarea Generală a ONU, în septembrie.

"Trebuie, o spun deschis, să tratăm Rusia decent", a mai declarat Juncher. "Rusia trebuie tratată ca un egal", a adăugat preşedintele CE, citat de site.

"Trebuie să facem eforturi către o relaţie practică cu Rusia. Nu este sexi, dar aşa trebuie să facem, nu putem continua aşa", a declarat, citat de BBC, şeful Comisiei în această vizită în sudul Germaniei.

Occidentul a impus restricţii în eliberarea vizelor şi blocarea averilor a zeci de oficiali ruşi de rang înalt.

Sancţiunile au restricţionat, de asemenea, accesul Rusiei la credite bancare occidentale, la tehnologie indistrială şi în sectoarele apărării şi energetic. Ca răspuns, Moscova a impus embargouri asupra celor mai multe importuri de alimente şi băuturi occidentale.

Citește și: