84 vizualizări 21 aug 2009

Preşedintele Traian Băsescu se distanţează de fratele său, căruia i-a luat apărarea în permanenţă până acum. Administraţia Prezidenţială a dat, vineri dimineaţa, un comunicat în care se spune că şeful statului „regretă că un membru al familiei sale este acţionar al unei firme cu activităţi legate de domeniul militar”. Conform Palatului Cotroceni, preşedintele a primit asigurări că firma respectivă nu a fost implicată în contracte cu produse militare. „De asemenea, preşedintele i-a solicitat domnului Mircea Băsescu să renunţe imediat la calitatea de acţionar în respectiva firmă”, se mai spune în comunicat.

Tot în premieră, şeful statului a mulţumit presei „pentru semnalarea acestui caz” şi şi-a exprimat din nou „regretul pentru situaţia creată”.

Fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea Băsescu, s-a asociat cu şefii industriei de apărare într-o firmă de tehnică militară, asociaţii săi recunoscând că aşteaptă sprijin de la Cotroceni pentru mari contracte. Cu o cotă de 30% Mircea Băsescu este, de două luni, acţionar al firmei Defence Security and Intelligence Co, alături de generalul (r) Ion Eftimie Sandu (5%), fost locţiitor al Departamentului Arme din Ministerul Apărării, de Maria Cazacu (5%), fiica lui Aurel Cazacu, directorul Direcţiei de Apărare din Ministerul Economiei şi Romeo Oiţă şi Grigore Geamănu, cu câteva 30 la sută, potrivit ziarului „Bursa”.

Deşi iniţial Mircea Băsescu a negat implicarea în afaceri cu armament, Aurel Cazacu a recunoscut că are în vedere inclusiv consultanţă pentru modernizarea de 500 de milioane de euro a fregatelor, având în vedere relaţiile pe care le are, la Cotroceni, fratele şefului statului. „Este o garanţie. Vine o mare firmă şi zice «dom’le vreau să ajung acolo, undeva la Cotroceni». Ok, dânsul are ocazia să ajungă să-l ducă acolo. Pentru că ne va fi bine”, spune Cazacu.

UPDATE: Băsescu:Dacă fratele meu se mai bagă într-o firmă din asta dubioasă s-ar putea sa nu mai candidez

Preşedintele Traian Băsescu a afirmat, vineri, la o întâlnire cu autorităţile locale la Botoşani, că dacă fratele său mai intră într-o firmă dubioasă s-ar putea să nu mai candideze, transmite corespondentul MEDIAFAX. "Dacă fratele meu se mai bagă într-o firmă din asta dubioasă s-ar putea să nu mai candidez", le-a spus râzând Băsescu participanţilor la întâlnirea de la Botoşani cu autorităţile locale.

Şeful statului a adăugat că este extrem de greu să se apere de "propriul frate". "De duşmani te poti apăra, dar este extrem de greu să te aperi de propriul frate", a spus Băsescu.

El a asigurat că abia joi seară a aflat despre asocierea dintre fratele său Mircea Băsescu într-o firmă cu fiica lui Aurel Cazacu, director în cadrul Ministerului Economiei, şi cu alţi oameni de afaceri. "Să fiţi siguri că eu azi-noapte am aflat despre intrarea lui (n.r. - în această firmă)", a spus Băsescu. Întrebat dacă îi afectează imaginea, şeful statului a răspuns: "Nu mi-e de imagine. Mă afectează ca om, pur şi simplu. Putea să-mi spună şi i-aş fi spus să nu o facă".

UPDATE 2: PSD: MApN să clarifice dacă şi în ce fel a fost implicat Băsescu în contracte militare

Purtătorul de cuvânt al PSD Bogdan Niculescu-Duvăz afirmă că Traian Băsescu încă are de clarificat în ce fel a fost amestecat în afacerea fratelui său privind eventuale contracte militare cu statul, iar MApN să lămurească dacă au existat achiziţii în care să fi fost implicaţi cei doi.

Duvăz a afirmat că, fiind vorba de amestecul numelui preşedintelui şi al fratelui acestuia în operaţiuni care privesc achiziţii militare de stat, şeful statului încă are de dat un răspuns în privinţa asocierii fratelui său în eventuale contracte cu statul.

"Momentul în care apare această firmă şi mai ales zona de activitate, fiind vorba de achiziţii ce urmează să fie făcute de stat, ridică multe semne de întrebare. Sunt încă întrebări la care trebuie să răspundă atât fratele preşedintelui, dar mai ales Traian Băsescu", a spus purtătorul de cuvânt al PSD.

Duvăz a declarat că şi Ministerul Apărării Naţionale trebuie să lămurească dacă şi în ce fel firma lui Mircea Băsescu şi eventual numele şefului statului au fost implicaţi în contracte de achiziţii cu statul.

 

 

 

Citește și: