Adriana Stanca
10638 vizualizări 30 mai 2014

Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul, episcopul vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, a fost nevoit să plece de la o înmormântare, după ce a fost huiduit de oameni. Motivul supărării sătenilor din Cernu a pornit de la „îndrăzneala” episcopului de a veni la tristul eveniment cu o limuzină Audi A8, scrie presa locală.

Mai mult, localnicii susţin că Preasfinţitul ar fi avut un motiv ascuns atunci când a venit să slujească la căpătâiul femeii decedate. Oamenii cred că, de fapt, acesta ar fi vrut să anunţe comunitatea că Irinel Andronache, preot la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Cernu de 13 ani, va fi înlocuit cu un altul.

„De când a venit în satul nostru, nu a ştiut decât să muncească. El a refăcut biserica şi la orice oră aveam nevoie de el, preotul era prezent”, a povestit un sătean. „Este preotul nostru şi nu va pleca niciodată de aici. Noi nu îl lăsăm să ne părăsească. Nu primim pe nimeni în loc!”, a adăugat altcineva.

În plus, preotul Andronache spune că nu a primit nici el nicio explicaţie legată de această decizie a superiorilor săi: „Nu mi s-a adus la cunoştinţă motivul pentru care trebuie să părăsesc această biserică. Nu există niciun argument pentru decizia înmânată de Arhiepiscopie. Vreau să ştiu şi eu motivul pentru care trebuie să plec, cu ce am deranjat”.

Toate aceste motive au făcut ca apariţia Preasfinţitului în mijlocul sătenilor, cu un automobil de lux, să stârnească o adevărată „revoltă”.

„Noi nu avem nici ce mânca, suntem nişte oameni săraci. De unde are Ioachim atâţia bani pentru o asemenea maşină? Ia şpăgi!”, l-a acuzat o localnică în vârstă de 68 de ani.

„Noi suntem necăjiţi. Aici trebuia să vină cu bicicleta”, a adăugat o altă femeie.

Potrivit sursei citate, pe lângă maşinile de lux înmatriculate pe Arhiepiscopie, Preasfinţitul Ioachim Băcăuanul mai deţine în particular un Jeep Dodge, un Volkswagen Transporter şi un Citroen Xantia.

Citește și: