Diana Grigore
100 vizualizări 18 iun 2019

„Oamenii au dat un vot clar împotriva ticăloşiilor din PSD-ALDE ridicate la nivelul de stat, cum este reprimarea oamenilor paşnici la mitingul din 10 august, băgarea oamenilor în dubă cum s-a întâmplat la Topoloveni, cozi şi umilire pentru români la consulatele şi ambasadele din străinătate, parole de acces la intrarea în oraşe. Pentru toate acestea oamenii au dat un vot. De asemenea românii au votat împotriva corupţiei politice şi a incompetenţei pe care guvernul Dăncilă a demonstrat. Sunteţi guvernul incompetent şi nedemocrat al lui Liviu Dragnea. Un guvern care l-a servit şi îl serveşte. Cel puţin doi miniştri ar trebui să fie lângă Liviu Dragnea acum”, a declarat Raluca Turcan, la dezbaterea moţiunii de cenzură în plenul reunit al Parlamentului.

Deputatul PNL a afirmat că moţiunea de cenzură include tot ce a făcut PSD-ALDE la guvernare în ultimii doi ani şi jumătate.

„Tot ceea ce am scris în moţiunea de cenzură şi tot ceea ce am zis în ultimii doi ani şi jumătate, anume că guvernaţi în favoarea infractorilor, împotriva românilor şi într-o neştiinţă înfiorătoare, v-au confirmat-o oamenii la vot în 26 mai. V-au spus-o verde în faţă în ziua referendumului. Cine ignoră votul oamenilor ignoră democraţia. În 26 mai oamenii au dat un vot clar împotriva persoanei care a asigurat patronajul guvernului Dăncilă, persoana care a decis personal componenţa acestui guvern care l-a servit şi îl serveşte”, a conchis Turcan.

Parlamentarii dezbat, la ora transmiterii acestei ştiri, moţiunea de cenzură la adresa guvernului Dăncilă. La finalul dezbaterii moţiunea va fi votată. Pentru ca aceasta să treacă sunt necesare 233 de voturi din totalul de 465 de aleşi.

 

Citește și: