Laura Petrescu
438 vizualizări 12 feb 2017

Gheorghe Haiduc, şeful Salvamont Buşteni, a declarat sâmbătă seara corespondentului MEDIAFAX că echipa a fost alertată de prietenul turistei.

„Au mers cu maşina până la Piatra Arsă. Apoi la Babele şi la Caraiman. Când s-au întors spre Piatra Arsă au luat-o pe o scurtătură unde zăpada era până la brâu. Tânăra nu a mai putut merge”, a declarat Gheorghe Haiduc.

Potrivit sursei citate, salvamontiştii au ajuns cu greu la tânără, iar la întoarcere, o bună porţiune din traseu, au cărat-o în spate.

„Am cărat-o în cârcă întrucât nu aveai cum altfel. Apoi am folosit snowmobilul. Ne-au ajutat şi angajaţii Telecabinei” a mai precizat Gheorghe Haiduc.

Tânăra a fost predată echipajului de la Ambulanţă, după o acţiune care a durat mai bine de 4 ore, cu o temperatură a corpului de 27,8 grade Celsius, având hipotermie severă.

„A suferit o hipotermie severă. Avea 27.8 grade Celsius temperatura corpului, pulsul mare şi tensiunea mică. Prietenul ei era bine echipat, dar ea era în blugi şi cu nişte ghetuţe”, a mai declarat Haiduc.

Salvamontiştii din Buşteni atrag atenţia turiştilor că toate traseele din munţii Bucegi sunt închise pe timp de iarnă.

Citește și: