Mihai Draghici
584 vizualizări 25 feb 2018

"Am primit informaţii că Rusia a ordonat lansarea unei campanii subversive pentru dezinformare, sub paravanul organizării unor dezbateri publice pe tema «Respectarea drepturilor culturale şi etnice ale maghiarilor din regiunea ucraineană Zakarpattia în contextul Articolului 7 al Legii ucrainene a educaţiei». În cursul evenimentului, urmau să fie lansate apeluri pentru acordarea autonmiei maghiarilor din regiunea Zakarpattia din cazua presupuselor acte de persecutare comise de autorităţile ucrainene. Organizatorii campaniei plănuiau să difuzeze materiale de propagandă pe această temă în presa rusă şi să le distribuie activ pe reţele de socializare online. Agenţi ai SBU au aflat că persoana care coordona campania era un reprezentant al unei organizaţii cunoscute, în timp ce executantul direct era şeful unui fond filantropic din Kiev", a declarat Viktor Kononenko, directorul adjunct al Serviciului ucrainean de securitate, potrivit agenţiei de presă Unian.

În plus, SBU a aflat că un cetăţean rus, David Ponomarev, care ar fi plănuit comiterea unor "atacuri teroriste" în Mikolaiv în 2015, intenţiona acum să organizeze acte de sabotaj în Mikolaiv şi Uzhgorod. "Agenţi ai SBU au împiedicat comiterea unor acţiuni îndrăzneţe de provocare în regiunea Cernăuţi. Autorii, identificaţi de SBU, primiseră din Rusia plăţi în avans pentru incendierea a două şcoli româneşti din Bucovina", precizează Serviciul ucrainean de securitate, referindu-se la nordul Bucovinei, parte a Ucrainei.

Serviciul ucrainean de securitate (SBU) nu a dezvăluit ce dovezi deţine pentru susţinerea acuzaţiilor, care intervin în contextul criticilor privind modul în care drepturile minorităţilor etnice din Ucraina sunt respectate prin noua Lege ucraineană a educaţiei.

Rusia nu a avut deocamdată nicio reacţie la acuzaţiile Ucrainei.

Relaţiile dintre Rusia şi Ucraina sunt extrem de tensionate din cauza orientării prooccidentale a Administraţiei de la Kiev. În estul Ucrainei are loc un conflict militar între serviciile de securitate ucrainene şi separatişti proruşi.

MAE condamnă ferm orice acţiune îndreptată împotriva şcolilor cu predare în limba română din Ucraina

Ministerul Afacerilor Externe a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, după ce Ucraina a susţinut că serviciile secrete ruse plănuiau incendierea unor şcoli româneşti din Cernăuţi, că întreprinde demersurile necesare privind obţinerea de elemente suplimentare privind producerea acestor tentative.

„Am luat notă cu preocupare de informaţiile prezentate public de Serviciul de Securitate al Ucrainei privind tentativele de incediere a unor şcoli cu predare în limba română din regiunea Cernăuţi. În prezent, întreprindem demersurile necesare privind obţinerea de elemente suplimentare referitoare la circumstanţele producerii acestor tentative, precum şi a modului în care au acţionat autorităţile ucrainene în drept în această situaţie”, a precizat Ministerul Afacerilor Externe, la solicitarea MEDIAFAX.

MAE condamnă ferm orice acţiune îndreptată împotriva unor instituţii de învăţământ cu predare în limba română din Ucraina, potrivit sursei citate.

Citește și: