259 vizualizări 13 iun 2011

Deputatul PNL Horea Uioreanu acuză Guvernul Boc că "a risipit sau a cauzat prejudicii de zeci de milioane de euro la bugetul statului, a falimentat zeci de firme", în cele şapte luni care au trecut de la sistarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Horea Uioreanu a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că la datoria de 111 milioane de euro pe care statul român o are faţă de constructorul Autostrăzii Transilvania, compania americană Bechtel, se adaugă alte costuri, precum cele de neutilizare a echipamentelor, costuri de refacere a lucrărilor degradate pe şantierul din judeţul Bihor sau costuri cu penalităţile pentru lucrările neplătite.

"În cele şapte luni în care au fost sistate lucrările la Autostrada Transilvania, Guvernul Boc a risipit sau a cauzat prejudicii de zeci de milioane de euro la bugetul statului, a falimentat zeci de firme, iar în ultimii doi ani a dus în şomaj în jur de 7.000 de oameni, majoritatea clujeni. Oprirea lucrărilor la Autostrada Transilvania înseamnă, pe lângă datoria statului de 111 milioane de euro către Bechtel, pentru care se acumulează penalităţi de o jumătate de milion de euro pe lună, costuri indirecte de capital de un milion de euro în fiecare lună, sute de mii de euro lunar reprezentând costurile de neutilizare a echipamentelor, milioane de euro - costuri de refacere şi reparare a lucrărilor degradate pe şantierul din judeţul Bihor, 500.000 de euro pe lună - costuri cu penalităţile pentru lucrările neplătite şi costuri indirecte asociate cu oprirea lucrărilor", a afirmat Horea Uioreanu.

Potrivit acestuia, conform contractului cu Bechtel, "statul român plăteşte în fiecare lună un milion de euro costuri indirecte de capital, care corespund costurilor fixe suportate de antreprenor pentru implementarea proiectului, costuri cu birourile, administrarea".

"Această sumă este plătită indiferent dacă în luna respectivă se realizează o producţie de 50 de milioane de euro sau de zero euro. Cum din octombrie 2010 nu s-a lucrat practic nimic la autostradă, statul va plăti 7 milioane de euro constructorului practic pe degeaba. De asemenea, tot conform contractului, pentru utilajele constructorului, dacă acestea stau nefolosite, statul plăteşte costuri de staţionare, în total acestea acumulând alte sute de mii de euro lunar", a afirmat deputatul liberal.

El a susţinut că zeci de kilometri de terasamente realizate parţial pe sectorul 3C, în judeţul Bihor, au fost supuse degradării cauzate de surparea terenului neprotejat, de creşterea vegetaţiei, iar acestea vor trebui refăcute.

"În mod similar, oprirea construcţiei lucrărilor de artă a condus la degradări pentru fundaţii neprotejate, armătură neprotejată. Nota de plată pentru repararea sau refacerea lucrărilor degradate va fi de ordinul milioanelor de euro. De asemenea, acum doi ani, lucrau la autostradă în jur 3.000 de angajaţi, iar alţi 4.000 lucrau pentru subcontractori şi furnizori. Astăzi, mai sunt angajaţi 200 de oameni la autostradă, iar constructorul nu mai are relaţii cu subcontractorii şi furnizorii. Guvernul Boc a lăsat fără obiectul activităţii în jur de 7.000 de oameni - majoritatea clujeni. Multe firme care lucrau pentru autostradă au dat faliment - atât din cauza pierderii principalului partener de afaceri, cât şi a faptului că serviciile sau produsele oferite nu au fost plătite de Bechtel, care nu a primit banii cuveniţi de la stat", a explicat Uioreanu.

Deputatul PNL a subliniat că nu crede că în acest an se vor relua lucrările la Autostrada Transilvania, în pofida asigurărilor date de premierul Emil Boc.

Premierul Emil Boc declara, în februarie, la Cluj, că în bugetul pe acest an există resurse financiare pentru continuarea lucrărilor la Autostrada Transilvania, urmând să fie extinsă pregătirea pentru tronsonul Târgu Mureş - Câmpia Turzii al autostrăzii, unde încă nu există nici măcar un proiect tehnic.

"Există resurse financiare în bugetul actual pe 2011 pentru Bechtel. De asemenea, ceea ce am stabilit cu ministrul Transporturilor, priorităţile în ceea ce înseamnă Autostrada Transilvania, sunt cele legate de continuarea secţiunii Gilău-Nădăşel din judeţul Cluj şi finalizarea secţiunii din Bihor, de la Suplacu de Barcău. Acestea sunt cele două priorităţi, concomitent cu extinderea pregătirii pentru tronsonul Târgu Mureş-Câmpia Turzii, unde din nefericire nu există în acest moment exproprieri, nu există nici măcar proiectul tehnic. Şi am dat să se lucreze şi la această componentă strategică de pregătire", declara, într-o conferinţă de presă, premierul Emil Boc.

Fostul ministru al Transporturilor Radu Berceanu declara, în 17 mai, la Craiova, în cadrul unei dezbateri a Comitetului Naţional pentru Dezvoltare (CND), că lucrările de construcţie a Autostrăzii Transilvania nu reprezintă o "prioritate" pentru România.

Proiectul de construcţie a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde de euro acordat Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.

Lucrările la Autostrada Transilvania au fost întrerupte la începutul anului 2011, după ce compania americană Bechtel, constructorul autostrăzii, a iniţiat procedura de concediere colectivă a peste 700 de angajaţi.

Vasile Măgrădean, corespondenti@mediafax.ro

Citește și: