Alina Matis
7386 vizualizări 19 sep 2013

Două persoane au murit şi patru sunt rănite după ce un autocar cu turişti din Ucraina s-a răsturnat, în noaptea de miercuri spre joi, în satul Călimăneşti din Mărăşeşti, Vrancea, informează Ziarul de Vrancea.

Potrivit Poliţiei, şoferul autocarului ar fi adormit la volan şi a ieşit de pe carosabil, puţin înainte de ora 3:00. Zeci de turişti au primit îngrijiri medicale pe loc, la faţa locului ajungând şapte ambulanţe şi mai multe echipaje de poliţie şi pompieri. Patru dintre ei, însă, au fost duşi în stare gravă la Spitalul Judeţean din Focşani.

„Am luat legătura cu Consulatul Ucrainei din România şi prin ei încercăm să îi trimitem pe turişti la destinaţie. Deocamdată, prin grija Comitetului pentru Siutaţii de Urgenţă Adjud, pasagerii rămaşi vor fi transportaţi într-un loc cald, în care să le oferim şi un ceai", a declarat pentru Ziarul de Vrancea lt. col. Flaviu Chiscop, inspectorul şef al ISU Vrancea.

Autocarul ucrainean aducea turiştii de pe litoralul bulgar.

Traficul pe drumul european 85 a fost întrerupt timp de aproape o oră şi s-au format coloane de maşini de câţiva kilometri pe ambele sensuri de mers.

Citește și: