Ioana Sfârlea
1622 vizualizări 27 mar 2019

Un bărbat în vârstă de 55 de ani, din Braşov, a murit, miercuri, în timpul ce conducea o maşină pentru examenul de obţinere a carnetului de şofer. Potrivit IPJ Braşov, bărbatului i s-a făcut rău iar decesul a fost constatat de echipajul medical solicitat să intervină.

”În timpul examinării în vederea obţinerii permisului de conducere, unui bărbat în vârstă de 55 ani din municipiul Braşov i s-a făcut rău în timp ce conducea autoturismul cu inscripţia „Examen". Echipajul medical ajuns la faţa locului a constatat decesul bărbatului. Cadavrul a fost ridicat şi transportat la SJML în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului”, a transmis Alina Ivan, purtător de cuvânt al IPJ Braşov.

Poliţiştii fac cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă.

Citește și: