Cătălin Legănel
2443 vizualizări 22 aug 2017

 Autobuzul avea 16 persoane în plus faţă de numărul autorizat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Şeful OPC Constanţa, Horia Constantinescu, a fost admonestat, marţi, de un pasager, în timp ce încerca să verifice un autobuz supraaglomerat care circula pe ruta Constanţa – Costineşti. Nici şoferul autobuzului nu a fost cooperant, refuzând să prezinte actele cerute de Constantinescu şi, în plus, a încerat să plece din staţie deşi reprezentantul Protecţiei Consumatorilor se postase în faţa maşinii.

„La momentul la care m-am deplasat spre microbuz, acesta era oprit în staţie. Am solicitat şoferului să-mi prezinte documentele de transportator, inspecţia tehnică, numărul de călători autorizat, mai ales pentru faptul că la data şi la ora controlului în acest autobuz se aflau peste 16 persoane faţă de numărul de locuri autorizat. Acesta a refuzat atât legitimarea, a procedat la deplasarea în continuare, am stat în faţa autobuzului pentru că era singura manieră, împreună cu colegii de la Poliţia Locală, de a afla câţi oameni sunt în autobuz. Am apelat 112, am luat legătura cu structura Serviciului de Circulaţie a Inspectoratului de Poliţie Circulaţie Constanţa şi, împreună, am procedat la legitimarea şoferului”, a declarat comisarul şef Horia Constantinescu.

El a precizat că administratorii societăţii au fost invitaţi la sediul OPC pentru clarificarea situaţiei.

În timpul controalelor efectuate marţi de reprezentanţii OPC Constanţa, în Eforie Nord, au fost descoperite mai multe nereguli la terase, cele mai multe în legătură cu igiena precară.

Comisarii OPCau găsit condiţii mizerabile de păstrare a alimentelor, nereguli legate de spaţiile de depozitare pentru produse, manipulare necorespunzătoare a produselor alimentare, etichetare şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare. În urma verificărilor, peste 150 de kilograme de alimente şi produse alimentare neconforme au fost retrase de la comercializare, iar activitatea unora dintre firmele controlate a fost sistată până la remedierea deficienţelor. De asemenea, a fost aplicată o amendă de 8.000 de lei unui chioşc ce vindea produse fast-food.

Citește și: