25 vizualizări 14 oct 2007

Un fost director din Ministerul Transporturilor va trebui să fie reangajat după 11 ani de această instituţie, conform unei decizii a Curţii Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) de la Strasbourg. În plus, Gabriel Ştefănescu va primi şi daune materiale de 3.500 euro din partea statului român şi un prejudiciu de 2.500 de euro, potrivit deciziei pronunţate joia trecută de CEDO. Un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe (MAE) anunţă că, în cauza „Ştefănescu împotriva României”, Curtea a pronunţat o hotărâre constatând încălcarea articolului 6 § 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care garantează respectarea dreptului la un proces echitabil.

Trei miniştri - Traian Băsescu, Anca Boagiu şi Miron Mitrea – au refuzat să-l reangajeze, deşi fostul funcţionar avea o sentinţă definitivă favorabilă. Motivul invocat a fost „reorganizarea” instituţiei.

Bucureşteanul a introdus, la data de 4 martie 2003, o cerere la CEDO, invocând încălcarea dreptului la un proces echitabil. Reclamantul a arătat că a ocupat postul de director al unei direcţii din Ministerul Transporturilor, iar în decembrie 1996 a fost concediat.

Printr-o hotărâre definitivă din 1 februarie 1999 a Curţii de Apel Bucureşti, ministerul a fost obligat să îl reintegreze pe reclamant pe postul deţinut anterior, să îi plătească salariul pentru perioada pentru care a fost concediat, precum şi daune morale. Bucureşteanul a încercat să pună în executare această hotărâre, însă nu a reuşit deoarece între timp avusese loc o reorganizare a ministerului, iar postul avea acum o alta denumire şi fusese ocupat de o altă persoană. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat că „autorităţile statului nu au depus eforturile necesare pentru a pune în executare hotărârea din 1 februarie 1999, prin care s-a dispus reintegrarea reclamantului pe postul deţinut anterior“.(T.L.V.)

Citește și: