13042 vizualizări 8 apr 2012

Noul Titanic va pleca astăzi, la 19.00 GMT, din portul Southamptom cu 1309 de pasageri la bord, el urmând să refacă traseul celebrului vas de croazieră care s-a scufundat în urmă cu o sută de ani. Printre cei care au plătit pentru această călătorie aniversară se află şi familia milionarului român Cornel Tăbăcaru.

Pregătirile pentru această „călătorie unicat”, după cum o descriu organizatorii, au început în urmă cu cinci ani. Vasul de lux MS Balmoral, va pleca din Southampton duminică, pe 8 aprilie, exact în aceeaşi zi în care, în 1912, Titanicul îşi începea călătoria.

Toate biletele pentru croazieră au fost vândute de la finele anului 2011, preţul variind între 4.429 de dolari şi 12.655 de dolari, potrivit CBC.

Pe 10 aprilie, vasul urmează să ajungă la New York, apoi se va deplasa spre Halifax. Va exista şi un moment special, vasul urmând să ajungă şi în punctul în care în urmă cu o sută de ani, Titanicul se scufunda. Călătăria urmează să se încheie pe 18 aprilie la New York.

"Am apartamentul cel mai mare din parcare"

Milionarul Cornel Tăbăcaru a declarat pentru ProTv că a rezervat cea mai scumpă cabină, fiind primul care a plătit biletul. L-a costat 50.000 de euro. El va merge în croazieră, împreună cu soţia sa, Alina.

“Eu ştiu ce înseamnă o călătorie VIP. Numai o familie de turişti deţine apartamentul, celălalt e blocat de administraţie pentru o vizită VIP. Este cel mai mare din parcare”, a precizat Tăbăcaru, care trăieşte în Costa Rica şi Florida.

El s-a lăudat că a cumpărat cel mai scump bilet, deoarece este înnebunit de Titanic de mic copil.

"Soţia mea are şi ea o boală croazierele. Toată lumea care ne ascultă ştie filmuleţul ăla Titanic Vals. Bă, şi mă gândeam cine a murit de trebuie să se certe ăia pe moştenire. MI-a rămas mie în creier, m-am îmbolnăvit de Titanic, iar când s-a anunţat croaziera am luat un Xanax şi am apăsat pe cel mai scump bilet. Putea să coste cât blocul Intercontinental că nu mă interesa", a declarat Tăbăcaru la Realitatea TV.

El a spus că fiecare pasager are barca sa.

"Nevasta are emoţii, că asta are stres. I-am spus că îmi trimit televiziunile o fată frumoasă şi o trimit pe ea acasă. Să fie ai naibii de englezi, zici că sunt roboţi, mi-a dat şampanie, tot. Iubire să-ţi spun ceva - o cabină confort trei are un hublou mic cât o oglindă. La mine am 74 de mp, am vorbit cu BBC, cu Herald Tribune, de la The Telegraph să dau petrecere. Toţi ştiau că e un român, s-au dus pe gagăl", a povestit Tăbăcaru. Milionarul a adăugat că organizatorii i-au impus să aibă la ei ţinută de gală.

De numele lui Tăbăcaru se leagă la începutul anilor 90 afacerile cu dozatoarele TEC. În 2010, averea sa era evaluată la 28 – 30 de milioane de euro.

Citește și: