Proiectul, derulat de Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecoland (formată din Consiliul Judeţean Bihor, comuna Diosig şi oraşul Săcuieni), are o valoare totală de 22,7 milioane de lei, din care contribuţia solicitantului a fost de puţin sub 400.000 de lei.

“Ca proces de producere a curentului electric este unul inovativ. În zona de nord-vest a ţării este singurul care este terminat şi funcţionează. Rămâne să vedem cum vom reuşi să continuăm acest proiect pe noua perioadă de programare cu fonduri europene. O nouă finanţare este necesară pentru a face şi alte lucruri care nu au fost prevăzute în proiect, adică mărirea capacităţii şi producerea de abur tehnologic, pentru a dezvolta sere şi solarii”, a declarat  Horia Carţiş, purtător de cuvânt al CJ Bihor.

Curentul electric produs se va livra în reţeaua naţională, de unde Consiliul Judeţean Bihor şi cei doi parteneri, comuna Diosig şi oraşul Săcuieni îşi vor putea deduce cheltuielile cu electricitatea. Staţia produce curent în valoare de 150.000 de euro pe an.

Centrala de curent electric cu o putere instalată de 500 kW a fost inaugurată de preşedintele CJ Bihor, Cornel Popa, de directoarea ADI, Stela Babău, şi de reprezentanţii firmei slovace IMAO, care au executat lucrările, scrie Vocea Transilvaniei.

Citește și: