Florin Jinga
1028 vizualizări 13 feb 2019
Adoris Pop, 28 de ani, aştepta să ia pe cineva cu maşina, într-o zonă de periferie a Parisului, când a văzut echipaje de poliţie intrând într-o casă în care se aflau trei hoţi. Doi dintre ei au fost prinşi, însă al treilea reuşise să scape pe geam, scrie Dejeanul.

”A ieşit pe geam de la etajul doi, a coborât până pe trotuar, i-a smuls din mână unei poliţiste spray-ul lacrimogen, cu tot cu mănuşă, după care a fugit”, a povestit Adoris.

Românul a intervenit imediat după ce a observat ce se întâmpla. A fugit după infractor şi a reuşit să-l prindă la câteva străzi distanţă. Însă ce era mai greu abia acum urma.

Hoţul a opus rezistenţă, iar între cei doi a început o luptă care ar fi putut să încline de partea infractorului, care avea un pistol cu bile de cauciuc şi spray-ul furat de la poliţistă. De altfel, infractorul, un bărbat de culoare solid, a şi folosit spray-ul, însă nu a fost de ajuns ca să scape, pentru că românul a reuşit să-l pună jos şi să-l imobilizeze până la sosirea poliţiştilor.

„Mi-a dat cu spray în nas, în gură… peste tot. Toată faza a durat aproximativ 15-20 de secunde. Când au ajuns poliţiştii, nu le-a venit să creadă că singur am reuşit să îl prind şi să îl pun la pământ”, a mai spus şoferul.
 
Românul, mândru de fapta sa, a postat şi un mesaj pe Facebook, însoţit de câteva filmuleţe din timpul incidentului.
 
 
Foto: Adoris Pop/ Facebook

 

Citește și: