191 vizualizări 9 nov 2019

Potrivit Poliţiei Braşov, un bărbat care conducea un autoturism a fost observat circulând cu o viteză mai mare decât limita admisă. Când i-au făcut semn să oprească, şoferul a oprit autoturismul la zece metri de poliţişti şi a trecut pe locul din dreapta faţă, iar soţia sa a trecut la volan.

Când i-au fost verificate actele, poliţiştii au constatat faptul că bărbatul nu are permis de conducere, întrucât i-a fost anulat în anul 2017 din cauza infracţiunilor de „ucidere din culpă” şi „părăsirea locului accidentului de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a rezultat uciderea sau vătămarea integrităţii corporale ori a sănătăţii uneia sau mai multor persoane”.

De asemenea, s-a constatat faptul că bărbatul este cercetat în cadrul unui alt dosar penal pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere", faptă petrecută în luna martie a.c.

Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al I.P.J. Braşov.

 

Citește și: