Ilinca Nazarie
277 vizualizări 29 nov 2019

Un tânăr de 22 de ani din Piatra Neamţ a fost lovit cu pumnii în faţă şi înjunghiat în zona abdomenului, în noaptea de joi spre vineri, într-un club din Iaşi, în timp ce participa la Balul Bobocilor de la Facultatea de Drept.

„Am fost sesizaţi prin apel 112 la ora 1.20 de un tânăr de 22 de ani cu privire la faptul că în timp ce se afla într-un club din municipiul Iaşi a fost agresat fizic.Poliţiştii s-au deplasat la fata locului, unde au identificat mai multe persoane. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe”, a declarat, pentru Mediafax, Ioana Bîlea, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Potrivit unor surse judiciare, la audieri au fost duşi doi tineri, de 22 şi 23 de ani, din Republica Moldova. Aceştia ar fi declarat că victima a început scandalul şi că totul ar fi plecat de la faptul că tânărul s-ar fi comportat urât cu o prietenă de-a lor.

Tânărul care a fost înjunghiat a fost transportat la Spitalul Sfântul Spiridon, unde a primit îngrijiri medicale.

 

Citește și: