Alice Draghici
4666 vizualizări 11 dec 2015

"Nu este o decizie a Guvernului ca să nu se aloce bani, este vorba de prioritizări. Vreau să vă spun că în programul naţional al Companiei Naţionale de Investiţii, un program pe care îl gestionează ministerul pe care îl conduc, există şi foarte multe proiecte legate de infrastructura religioasă din România. (...) Deci există o sumă destul de mare, este în jur de o sută de milioane în acest domeniu, deci nu este o lipsă de finanţare programatică a bisericii, ci este o reprioritizare a resurselor în acest an", a declarat Vasile Dâncu, întrebat fiind dacă un proiect punctual, regăsit într-un amendament prin care se cere alocarea sumei de 25.000 de lei pentru modernizarea unui lăcaş de cult, ar urma să fie finanţat suplimentar, în condiţiile în care Guvernul a decis să nu aloce bani pentru biserici.

Legat de faptul că cele mai multe amendamente dintre cele 55 depuse la proiectul de buget pe 2016 al Ministerului Dezvoltării Regionale se referă la proiecte de investiţii locale legate de modernizarea sau construcţia de şcoli, grădiniţe, biserici, canalizare sau drumuri, Vasile Dîncu a declarat că "deputaţii îşi servesc comunităţile".

"Mi se pare că deputaţii, în mod normal, îşi servesc comunităţile lor şi încearcă o suplimentare a sumelor din buget, ca de fiecare dată, cu proiecte mult mai personalizate care să lege de propria lor contribuţie, de numele lor. Toate aceste proiecte vor fi analizate în Comisia de buget-finanţe, noi am văzut aceste proiecte, sunt proiecte de investiţie locală în cea mai mare parte şi vedem, care sunt viabile ar putea să intre", a punctat Dîncu, adăugând că parte din proiectele solicitate de parlamentari prin amendamentele depuse la bugetul pe 2016 ar putea intra pe programele noi avute în vedere de Ministerul Dezvoltării pentru anul viitor.

"Avem foarte multe din aceste proiecte care sunt în zona aceasta a infrastructurii locale, unele din ele am putea să le introducem, dacă nu intră în această lege a bugetului, pe proiectele noi care intră în acest an în programele noastre, deci vom găsi soluţii pentru a încerca să servim interesele locale cum putem noi mai bine", a arătat ministrul Dezvoltării.

Bugetul pe 2016 alocat Cultelor a fost avizat favorabil, vineri, cu unanimitate de voturi de membrii comisiilor pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale din Senat şi Camera Deputaţilor.

Bugetul de stat nu a permis alocarea de fonduri pentru lăcaşurile de cult, mai ales în situaţia de constrângere bugetară actuală, a declarat, miercuri seară, premierul Dacian Cioloş, apreciind că este importantă implicarea credincioşilor şi a autorităţilor locale în investiţiile pentru biserici.

În 2016, Guvernul nu intenţionează să aloce niciun leu pentru construirea de biserici noi sau pentru modernizarea de biserici existente, conform proiectului de buget pe 2016 prezentat vineri seară de Ministerul Finanţelor şi lansat în dezbatere publică. Măsura vine după ce, în 2014 şi 2015, Guvernul condus de Victor Ponta a alocat în total 325 milioane de lei (peste 72 de milioane de euro) pentru biserici.

Secretariatul de Stat pentru Culte, din subordinea Secretariatului General al Guvernului, are prevăzut 0 lei la bugetul pe 2016 pentru acest capitol de construire şi modernizare a bisericilor, inclusiv pentru sprijinirea activităţilor şi funcţionării bisericilor. În 2014, acest capitol bugetar beneficiase de 148 milioane de lei, iar în 2015, de 177 milioane de lei. Pentru 2017, este previzionată o alocare bugetară mult mai mică, de doar 12 milioane de lei.

Sâmbătă dimineaţă, întrebat ce le transmite celor care spun că biserica ar putea fi un bun Moş Nicolae pentru bugetul de stat, Patriarhul Daniel a răspuns: "Da, noi am spus de mai multe ori că suntem de acord nu numai să impoziteze veniturile, ci să şi renunţăm la salariile de la stat dacă ni se dă înapoi ceea ce în mod abuziv a luat statul ca proprietăţi". Patriarhul Daniel a mai spus că Biserica Ortodoxă Română nu vrea să stea "cu mâna întinsă la stat tot timpul", dar trebuie ca statul să dea înapoi ceea ce a fost luat de la Biserică.

Duminică, Guvernul a anunţat că premierul Dacian Cioloş a avut o discuţie cu Patriarhul Daniel, în care l-a asigurat că va finanţa proiectele de investiţii importante ale BOR şi că există tot sprijinul pentru a pune la dispoziţie resurse financiare, "în funcţie de posibilităţi", pentru lăcaşele de cult în construcţie. De asemenea, Executivul a anunţat că bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de acest an atât în ceea ce priveşte personalul clerical, cât şi cel neclerical.

"Discuţia a scos încă o dată în evidenţă buna înţelegere pe care Patriarhia o are în legătură cu situaţia financiar bugetară prin care trece România. Bugetul pentru Culte în anul 2016 este în creştere faţă de anul precedent atât în ceea ce priveşte personalul clerical cât şi cel neclerical, ca o recunoaştere a rolului social important pe care reprezentanţii cultelor îl au în societate, rolul Bisericii Ortodoxe fiind, desigur, fundamental din acestă perspectivă", se menţiona într-un comunicat de presă al Guvernului. La rândul său, Ministerul Finanţelor a precizat că anul viitor contribuţia statului la salarizarea personalului clerical va creşte la 315,1 milioane lei, de la 278,3 milioane lei în 2015, iar cea pentru sprijinirea aşezămintelor religioase româneşti din afara graniţelor va urca de la 12,8 milioane lei anul acesta la 13 milioane lei.

"Proiectul de buget pentru anul viitor prevede o creştere a salariilor acordate personalului clerical şi neclerical. În cazul personalului clerical, contribuţia statului la salarizarea personalului de cult creste de la 278,3 milioane lei anul acesta la peste 315,1 milioane lei în anul 2016. În cazul personalului neclerical, contribuţia statului prin sume defalcate din taxa pe valoarea adaugată pentru salarizarea personalului neclerical a crescut cu 54,9% faţă de anul 2015, de la 188,9 milioane lei la 292,7 milioane lei în anul 2016", arăta Ministerul Finanţelor Publice.

Citește și: