Departamentul Corespondenţi
568 vizualizări 17 dec 2013

Universitatea "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu va cere în instanţă dizolvarea asociaţiei studenţeşti care în luna noiembrie s-a ocupat de organizarea balului bobocilor, urmat de un show erotic la care au luat parte zeci de studenţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform purtătorului de cuvânt al Universităţii "Constantin Brâncuşi", Andreea Văduva, comisia internă special constituită pentru a analiza implicarea studenţilor în show-ul respectiv a propus Senatului Universităţii, iar Senatul a aprobat mai multe sancţiuni, printre care şi iniţierea demersurilor pentru desfiinţarea organizaţiei studenţeşti responsabilă cu organizarea balului bobocilor.

"Comisia de etică a constatat că şapte studenţi au fost implicaţi în organizarea spectacolului de după balul bobocilor, iar alţi doi au avut un comportament indecent în acel spectacol, toţi cei nouă fiind sancţionaţi cu avertisment scris. Acesta este un pas intermediar înainte de a fi luată o decizie de excludere a lor în cazul unei recidive viitoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Universităţii "Constantin Brâncuşi".

Andreea Văduva afirmă că, la propunerea Comisiei de etică, Senatul Universităţii a aprobat şi iniţierea demersurilor la Judecătoria Târgu Jiu pentru radierea din lista organizaţiilor non-guvernamentale a Asociaţiei Studenţilor din Universitatea "Constantin Brâncuşi".

De asemenea, până la obţinerea unei sentinţe judecătoreşti în acest sens, asociaţia studenţilor va pierde spaţiul asigurat ca sediu în clădirea Rectoratului Universităţii.

"Dumnealor nu şi-au atins scopurile pe care şi le-au propus în Statutul în baza căruia au primit de la instanţă dreptul de a exista. Din contră, prin această ultimă acţiune au atins prestigiul Universităţii şi, ca urmare, noi vom solicita Judecătoriei Târgu Jiu dizolvarea acestei asociaţii studenţeşti", a precizat Văduva.

O singură organizaţie studenţească, Liga Studenţilor, va mai exista în Universitatea "Constantin Brâncuşi" după dizolvarea acestei asociaţii a studenţilor.

Mai multe fotografii cu tineri în ipostaze indecente, unii dintre ei aflându-se pe o scenă, într-un club, alături de două dansatoare aproape dezbrăcate sau chiar mimând acte sexuale, au fost publicate pe internet şi în presa locală din Târgu Jiu, existând informaţia că pozele respective au fost realizate la o petrecere privată organizată după încheierea Balului bobocilor de la Universitatea "Constantin Brâncuşi".

În urma publicării acestor fotografii, conducerea Universităţii "Constantin Brâncuşi" din Târgu Jiu a decis constituirea unei comisii care să stabilească dacă persoanele care apar în fotografii sunt studenţi ai instituţiei şi dacă în organizarea petrecerii private a fost implicată vreo asociaţie a acestora.

Organizatorul petrecerii private la care au fost făcute fotografiile, Iulian Jerca, fost student al Universităţii "Constantin Brâncuşi", declara că universitatea a sprijinit financiar desfăşurarea Balului bobocilor cu suma de 4.000 de lei, dar nu şi petrecerea la care au fost invitate tinere din Bucureşti, care au făcut striptease.

"Show-ul fetelor a fost unul la limită, a avut loc după miezul nopţii şi a fost în cadrul unei petreceri private. Am informat Jandarmeria şi Poliţia Locală despre organizarea lui şi nu văd ce treabă are Universitatea cu chestia asta. Nu toţi cei care au fost acolo au fost studenţi de la UCB, iar celor mai mulţi le-a plăcut cum a ieşit această petrecere. Fetele s-au dezbrăcat total, dar asta e ceva specific petrecerilor private. Eu am văzut lucrurile astea la Craiova şi Bucureşti şi tocmai de aceea am vrut să le aduc şi la Târgu Jiu", spunea Jerca.

Pe de altă parte, preşedintele Asociaţiei Studenţilor din Universitatea "Constantin Brâncuşi", Adrian Săndulescu, declara pentru corespondentul MEDIAFAX că, în calitate de organizator al Balului bobocilor, va consulta un avocat pentru a stabili dacă se va adresa instanţei ca să ceară daune morale organizatorilor show-ului erotic.

Acesta menţiona că, după încheierea Balului bobocilor, a mers şi el pe la petrecerea privată organizată în alt club, fără implicarea asociaţiei pe care o conduce sau a universităţii, dar nu a rămas acolo decât foarte puţin timp. Săndulescu mai spunea că în acel interval petrecerea era la început, iar fetele aduse pentru striptease nu începuseră să se dezbrace.

Citește și: