Andreea OFIŢERU
15454 vizualizări 6 sep 2012

Universitatea din Bucureşti a lansat o campanie umanitară de strângere de fonduri pentru profesoara Adela Rogojinaru, una dintre cele mai apreciate profesoare din comunitatea academică. Potrivit unui comunicat al Univesităţii din Bucureşti, Adela Rogojinaru a fost diagnosticată cu cancer de piele cu metastaze, o boală care poate fi tratată printr-o intervenţie agresivă cu Zelboraf.

Tratamentul cu citostatice, recomandat în regim de urgenţă, este de ultimă oră şi acordă 80% şanse ca tumora să se restrângă şi durerile să se diminueze considerabil.

Medicamentul de care are nevoie profesoara nu este încă introdus pe lista medicamentelor compensate, fapt care conduce la un cost total al tratamentului şi al spitalizării de 15.000 de euro pe lună. Tratamentul durează în jur de 6 luni, costul integral ajungând la suma de 90.000 de euro.
Universitatea din Bucureşti face apel către întreg mediul academic, către specialiştii din domeniu, către mediul de afaceri, către foştii săi studenţi, ca şi către toţi cei care pot susţine, cu orice contribuţie financiară, tratamentul de chimioterapie.

Donaţia se poate face în conturile:
CONT LEI: RO19INGB0000999903185855
CONT EURO: RO12INGB0000999903185496
CONT DOLARI: RO96INGB0000999900893814
Titular de cont: LUCIA ASTRATINEI ( nepoata doamnei Adela Rogojinaru)
COD SWIFT: INGBROBU
Banca: ING BANK N.V. Amsterdam - Sucursala Bucureşti, Bd. Iancu de Hunedoara nr. 48, Sector 1, 011745, Bucureşti, România.

Adela Rogojinaru este conferenţiar la Facultatea de Litere, Universitatea Bucuresti, doctor în filologie şi şefa catedrei de Comunicare şi relaţii publice.
Are o experienţă didactică de douăzeci de ani. Este autor sau co-autor a trei volume şi a numeroase manuale şi ghiduri didactice despre comunicarea şi relaţiile publice.
 

Citește și: