Alina Botezatu
285 vizualizări 11 ian 2019

Protestul se organizează în contextul vizitei Preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, şi a Colegiului Comisarilor care vor participa la Ceremonia oficială de lansare a Preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.

„Acest protest are ca scop conştientizarea factorilor politici decidenţi de la Bucureşti şi Bruxelles privitor la pericolul pe care îl reprezintă adoptarea acestui nou pachet de reglementări care va închide piaţa transporturilor vest europeană pentru transportatorii rutieri din est, prin măsuri vădit protecţioniste, inadmisibile într-o piaţă liberă cum se autocaracterizează Uniunea Europeană. UNTRR a mai solicitat organizarea unui protest în data de 11.01.2019 şi în Piaţa Victoriei, însă cererea a fost respinsă de Primăria Municipiului Bucureşti. Transportatorii români sunt chemaţi să se alăture protestului pentru stoparea adoptării Pachetului Mobilitate 1, prin votul europalamentarilor români şi a celor europeni, precum şi prin poziţia şi măsurile care vor fi adoptate, în următoarele 6 luni în care România va deţine Preşedinţia la Consiliul Uniunii Europene”, au anunţat reprezentanţii UNTRR.

Reprezentanţii Uniunii Transportatorilor au reamintit că, după aprobarea poziţiei Parlamentului European, Pachetul Mobilitate 1 va intra în procedura de trialog pentru armonizarea poziţiilor celor trei instituţii europene: Parlamentul European (PE), Comisia Europeană (CE) şi Consiliul de Transport UE, în vederea aprobării textului final.

„Toate asociaţiile transportatorilor rutieri din România şi toţi transportatorii români care înţeleg importanţa acestui demers şi vor dori să participe la această acţiune, ca o ultimă şansă de blocare şi respingere a adoptării măsurilor protecţioniste de către Parlamentul European, în beneficiul transportatorilor din statele vest europene şi în detrimentul şi cu preţul falimentării transportatorilor români, sunt rugaţi să informeze Comitetul de organizare al UNTRR”, au mai precizat reprezentanţii Uniunii citate.

Pachetul Mobilitate 1 a fost publicat de Comisia Europeană la 31 mai 2017 şi cuprinde propuneri de modificare a legislaţiei europene în domeniul transporturilor rutiere, precum: propunerea de Lege specială pentru aplicarea Directivei detaşării nr. 71/1996 la transporturile rutiere; propunerea de revizuire a Regulamentului 561/2006 privind timpii de conducere şi de odihnă ai şoferilor profesionişti; propunerea de modificare a Regulamentului nr.1071/2009 privind accesul la profesie şi a Regulamentului 1072/2009 privind accesul la piaţa de transport rutier de marfă.

La data de 4 decembrie 2018, Consiliul Miniştrilor de Transport din UE (ministrul de resort din România s-a abţinut de la vot) a adoptat poziţia (abordare generală) privind Pachetul de Mobilitate 1, bazată pe propunerile Alianţei Rutiere a Statelor din Vestul UE.

Noile reglementări prevăd aplicarea următoarelor reguli pentru transportatori pe teritoriul UE:

1. a detaşării la transporturile rutiere internaţionale, cu exceptarea tranzitului şi a transportului bilateral, definit extrem de restrictiv: în drumul spre ţara de destinaţie şi în drumul de întoarcere, se permite o activitate suplimentară de încărcare/descărcare în ambele direcţii, fără a se încadra în regimul de detaşare, sau zero la plecare şi până la două (operaţiuni) în drumul de întoarcere. Pentru toate celelalte tipuri de operaţiuni, inclusiv pentru cabotaj, regimul de detaşare integrală se aplică începând cu prima zi a operaţiunii;

2. restricţionarea cabotajului prin introducerea unei perioade de „răcire” (cooling-off) de 5 zile înainte ca alte operaţiuni de cabotaj să poată fi efectuate în aceeaşi ţară cu acelaşi autovehicul;

3. interzicerea efectuării perioadei de repaus săptămânal normal în cabina autovehiculului; întoarcerea acasă a şoferilor cel puţîn o dată la patru săptămâni - sau, în cazul în care şoferul alege să ia două repausuri săptămânale reduse, după numai trei săptămâni pe drum;

4. obligaţia dotării tuturor autovehiculelor care efectuează operaţiuni de transport internaţional cu tahograf inteligent până la sfârşitul anului 2024.

Fondată în 1990 pe principii democratice, UNTRR are drept scop promovarea şi apărarea intereselor transportatorilor rutieri pe plan intern şi internaţional, înregistrând de la înfiinţare până în prezent peste 16.000 de firme înscrise - operatori care efectuează transporturi interne şi internaţionale de marfă şi persoane.

 

Un număr de 148 de transportatori din Bucovina au au plecat, joi dimineaţa, cu o cursă aeriană specială, de la Suceava la Bruxelles, la un protest organizat la Parlamentul European, alături de transportatori de marfă din mai multe state, nemulţumiţi de „Pachetul de Mobilitate I”. 

 

“De la Suceava nu sunt curse că Bruxelles, nici măcar către acea parte de Europă şi atunci aceasta a fost varianta pe care am ales-o. Noi facem de aici 12 ore pentru a ieşi din ţară şi să mergem cu maşinile ne-ar fi luat o săptămână. Plecăm 148 de oameni pentru că atâta este capacitatea avionului, mai sunt şi persoane plecate cu maşina mică, toţi sunt administratori de firmă. Protestul va dura până la ora 13.00. Mergem să ne cerem drepturile de cetăţeni europeni, ca firme din Uniunea care mai există. Suntem nemulţumiţi de o parte dintre prevederile pactului, sunt trei puncte care sunt strict protecţioniste”, a declarat, pentru corespondentul MEDIAFAX, Alin Creţu, preşedintele Asociaţiei Transportatorilor de Mărfuri “Bucovina”.

 

Citește și: