584 vizualizări 12 iul 2019

Cadrele medicale de la Ambulanţa Constanţa au fost solicitate să intervină, vineri, la accidentul produs în oraşul Medgidia, după ce un autoturism scăpat de sub control a intrat în mai mulţi oameni aflaţi pe trotuar şi apoi a pătruns într-o curte.

La faţa locului, medicii au găsit două femei în stare de inconştienţă. Potrivit medicilor de la Ambulanţă, una dintre victime a murit la Spitalul Municipal din Medgidia, unde a fost transportată după efectuarea manevrelor de resuscitare. Cea de-a doua femeie rănită a fost transferată, după resuscitare, la Spitalul Judeţean din Constanţa.

Ulterior, la unitatea sanitară din Medgidia au mai ajuns o altă femeie şi doi copii cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, cu diverse traumatisme şi leziuni. După ce a primit îngrijiri medicale, unul dintre copii a părăsit spitalul fără încuviinţarea medicilor.

Potrivit reprezentanţilor IPJ Constanţa, accidentul a fost provocat de un adolescent de 16 ani care a fugit de la locul faptei, dar a fost identificat în scurt timp de poliţişti.

 

Citește și: