101 vizualizări 11 iul 2019

„Astăzi (joi - n.r.) a avut loc ultima întâlnire a Comisiei, urmând ca de la 1 septembrie să îşi reia activitatea, însă scopul PSD şi ALDE nu este ca prin această comisie să se afle adevărul despre blocarea, cu bună ştiinţă, a votului românilor din Diaspora, ci să-şi justifice înfrângerea în faţa propriului electorat. Situaţia în care se află Comisia de anchetă este ridicolă, PSD-ALDE acuză «fraudarea» alegerilor pe care, de altfel, cele două partide le-au organizat prin instituţiile controlate de oamenii lor de partid AEP, MAE şi MAI”, au transmis reprezentanţii USR, printr-un comunicat de presă remis Mediafax.

„Este inutil ca această comisie să-şi mai continue lucrările, în condiţiile în care reprezentanţii tuturor instituţiilor chemaţi la audieri au spus, fără nicio excepţie, că la alegerile din 26 mai 2019 nu s-au înregistrat fraude electorale. Aşa-zisa comisie de anchetă nu este nimic altceva decât un circ ieftin servit electoratului PSD de doamna deputat PSD Olguţa Vasilescu. Nu poţi să fii serios să ceri verificarea unui program dezvoltat de o instituţie a statului cu una dezvoltată «experţi independenţi» dar votaţi de partide. Ar mai rămâne ca grupul experţi să fie condus de Sebaatian Ghiţă pentru ca absurdul situaţiei să fie complet”, a afirmat senatorul Radu Mihail, membru USR în Comisia de anchetă, potrivit sursei citate.

USR mai consideră că o eventuală investigare a corectitudinii alegerilor ar trebui să se concentreze pe aflarea motivelor pentru care zeci sau sute de mii de români din străinătate nu au putut să voteze, pentru că acest lucru a influenţat cu adevărat rezultatul alegerilor. „Dar toate propunerile USR de amendare a obiectivelor Comisiei au fost respinse, prin vot, de coaliţia PSD-ALDE încă de la prima şedinţă”, conchide sursa menţionată.

Comisia de anchetă pentru posibile fraude la europarlamentare a audiat-o în această săptămână pe Carmen Dan. Ministrul de Interne a declarat că Serviciul de Telecomunicaii Speciale (STS) nu ar trebui să se mai ocupe de alegerile din România, iar sarcinile STS ar putea fi preluate de AEP.

De asemenea, din partea MAE secretarul general al instituţiei Laura Elena Chiorean a spus, la audiere, că misiunile diplomatice au raportat multe incidente la alegerile de pe 26 mai, ea precizând că „în multe cazuri s-a intrat cu forţa în secţiile de votare, inclusiv pentru a se sustrage buletine de vot”.

Pe de altă parte, preşedintele AEP Constantin Buică a afirmat că tabletele folosite în secţiile de vot la alegerile din 26 mai au fost testate înainte de ziua scrutinului de Autoritatea Electorală şi STS şi nu au fost constatate „vulnerabilităţi” în funcţionarea lor.

 

Citește și: