Mihai SCHIAU
37809 vizualizări 7 sep 2011

Conform Legii nr. 75 privind arborarea drapelului României, intonarea imnului naţional şi folosirea sigiliilor cu stema României, intrată în vigoare în 16 iulie 1994, în cazul imnului este obligatorie intonarea uneia dintre cele două variante oficiale, cea integrală sau cea prescurtată.

Varianta scurtă, prezentată în anexa Legii nr. 75, sună astfel, conform cdep.ro:

Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soarte,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
"Viaţă-n libertate ori moarte!" strigă toţi.

Preoţi, cu crucea-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost'pământ!

Astfel, ea conţine şi versul pe care Marcel Pavel l-a eliminat, cu ocazia intonării imnului înainte de meciul România-Franţa.

Intonarea greşită se sancţionează cu amendă de 2.500-5.000 de lei

"În interpretarea fanfarelor sau a altor formaţii instrumentale, muzica imnului naţional se intonează o singură dată", mai prevede legea.

Hotărârea de Guvern 1157/2001 prevede că intonarea imnului national cu alt text şi cu altă partitură decât cele stabilite de lege constituie contravenţie, sancţionându-se cu amendă de la 2.500 de lei la 5.000 de lei. Aceeaşi HG prevede că, atât constatarea contravenţiei, cât şi aplicarea amenzii se fac "de către persoane împuternicite de ministrul Administraţiei Publice, de către prefect sau de împuterniciţii acestuia şi se aplică conducătorului autorităţii sau instituţiei publice, primarului, preşedintelui Consiliului Judeţean, precum şi persoanei fizice sau juridice vinovate de săvârşirea contravenţiei".

Laura Mitran, laura.mitran@mediafax.ro

Citește și: