379 vizualizări 26 ian 2013

Un bebeluş în vârstă de cinci luni, aflat în stare gravă, a fost preluat, sâmbătă după-amiază, de la domiciliu părinţilor din localitatea vasluiană Grumezoaia de un utilaj de deszăpezire, după ce ambulanţa care plecase la urgenţă a rămas blocată în zăpadă, transmite corespondentul Mediafax.


Fii mereu la curent cu starea vremii. Primeşte zi de zi prognoza meteo din oraşul tău.


Potrivit Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vaslui, copilul a fost preluat de acasă şi transportat trei kilometri prin zăpadă, până în localitatea Urlaţi, cu un utilaj de deszăpezire al Primăriei Dimitrie Cantemir.

Ulterior, bebeluşul a fost transferat într-o autospecială cu şenile şi dus alţi 12 kilometri până la maşina de ambulanţă, care rămăsese blocată în localitatea Pădureni.

"Copilul avea o stare generală de sănătate alterată în urma unei constipaţii de patru zile, după cum au declarat părinţii micuţului. Cu sprijinul autorităţilor, bebeluşul a ajuns în siguranţă la ambulanţă şi, odată stabilizat, a fost transportat cu ambulanţa până la Spitalul Municipal Huşi", a declarat, sâmbătă, pentru corespondentul Mediafax directorul medical al SAJ Vaslui, Ana Maria Ungureanu.

Alţi doi copii în vârstă de cinci luni, respectiv doi ani, cu stări febrile, au fost preluaţi, sâmbătă, de la domiciliu lor din localitatea Gârdeşti, cu o maşină de teren a Primăriei, după ce ambulanţa trimisă la intervenţie a rămas, de asemenea, înzăpezită.

Transferul copiilor în autosanitară s-a făcut în Voineşti, de unde apoi au fost transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. În zonă, pentru intervenţie, a fost trimis şi un autocamion al Armatei.

Teodor Istrate, corespondenti@mediafax.ro

Citește și: