Ana Petrescu
126 vizualizări 14 ian 2020

„PNL este partidul de care sunt legate toate majorările alocaţiilor pentru copii de până acum: 2008, 2015 şi 2019. În plus, începând cu 1 Ianuarie 2020, alocaţiile sunt indexate cu rata inflaţiei tot datorită Partidului Naţional Liberal. Guvernul PNL va găsi resursele financiare pentru dublarea alocaţiilor de stat pentru copii, aşa cum prevede legea promulgată astăzi de Preşedintele Klaus Iohannis. Când a fost construit bugetul pe anul 2020, la finalul anului trecut, suma necesară pentru ca alocaţiile mărite să intre în plată nu a fost inclusă, nefiind lege în vigoare”, a afirmat Raluca Turcan, marţi pentru Mediafax.

Ea a adăugat că legea promulgată de preşedintele Iohannis va fi completată de o ordonanţă de urgenţă a Executivului pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a măsurii de dublare a alocaţiilor pentru copii până la prima rectificare bugetară.

„Ca atare, pentru că PNL este într-un dialog continuu cu preşedintele Klaus Iohannis, promulgarea de astăzi (marţi - n.r.) a legii privind alocaţiile va fi completată de o ordonanţă de urgenţă a Guvernului. Actul normativ va proroga intrarea în vigoare a legii de dublare a alocaţiilor până la prima rectificare bugetară din acest an, la începutul lunii Iulie, aşa cum prevede legea responsabilităţii fiscal-bugetare.
Presiunea care apasă bugetul din acest an, din motive ce ţin de politica falimentară a fostului guvern, dorim să nu afecteze copiii din România”, a conchis Turcan.

Reacţie vine în contextul în care preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, legea ce prevede dublarea alocaţiei de stat pentru copii, sump care ajunge la 300 de lei, respectiv 600 de lei pentru copiii cu handicap.

Astfel, lege prevede majorarea cuantumului alocaţiei de stat pentru copii astfel:

- 600 de lei pentru copiii cu vârsta de până la 2 ani sau 3 ani, în cazul copilului cu handicap;

- 300 de lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 18 ani;

- 600 lei pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 şi 18 ani, în cazul copilului cu handicap.

 

Citește și: