Gandul.info
Andrei Luca POPESCU
20777 vizualizări 17 sep 2015

Premierul Victor Ponta a fost trimis astăzi în judecată în dosarul în care este inculpat alături de fostul ministru şi coleg de partid, Dan Şova. Preşedintele Klaus Iohannis a declarat la finalul şedinţei CSAT că cea mai simplă soluţie este demisia premierului Victor Ponta, el subliniind că imaginea României are de suferit din cauza acuzaţiilor aduse premierului. Totodată, şeful statului a spus că aşteaptă soluţii pentru această situaţie ”problematică” de la Guvern, premier şi PSD. 

DNA îl acuză pe Victor Ponta că în perioada octombrie 2007-decembrie 2008 a primit 181.439 lei de la casa de avocatură a lui Dan Şova, în baza unei convenţii de colaborare. Pentru a justifica aceşti bani, Victor Ponta ar fi întocmit 17 facturi fictive, pentru că în realitate Ponta nu ar fi prestat niciun fel de activitate pentru casa de avocatură a lui Dan Şova, conform DNA.

Ulterior, în urma unor controale fiscale, Ponta ar fi realizat 16 înscrisuri false, care să justifice activitatea sa juridică la casa de avocatură. Înscrisurile ar fi fost realizate prin metoda „copy-paste”, conform procurorilor DNA.

Din aceşti bani, Ponta şi-a cumpărat două apartamente de lux într-un complex rezidenţial.

În afară de banii primiţi de la casa de avocatură, Ponta a beneficiat şi de un autoturism Mitsubishi Evo Lancer X, în mod gratuit, de la casa de avocatură a lui Şova. Firma respectivă a plătit avansul şi ratele de 6.000 de lei pe lună pentru acest autoturism folosit de Ponta, în total aproape 80.000 de lei, conform DNA.

„Din probele administrate a rezultat că, prin încheierea contractului de conlucrare, s-a urmărit bonificarea inculpatului Ponta Victor Viorel pentru contractele încheiate de SCA „Şova şi Asociaţii” cu complexurile energetice, având în vedere că a rezultat că aceste contracte nu s-ar fi încheiat dacă, la nivelul companiilor de stat, nu ar fi existat percepţia că Şova Dan Coman beneficiază de susţinerea inculpatului Ponta Victor Viorel”, conform procurorilor DNA.

Acuzaţiile DNA

Procurorii DNA arată că în 30 august 2007, între cabinetele de avocatură ale lui Dan Şova şi Victor Ponta a fost încheiată o convenţie de conlucrare profesională, având ca obiect colaborarea pe dosarele penale şi pe alte cauze. Convenţia prevedea ca onorariile să fie încasate de casa de avocatură a lui Dan Şova, iar Victor Ponta să primească o sumă fixă de 2.000 de euro pe lună, arată DNA. Ulterior, în 29 octombrie 2007, onorariul lui Ponta a fost mărit la 3.000 de euro pe lună. În aceeaşi lună, Dan Şova s-ar fi înţeles cu Dumitru Cristea, directorul Complexului Energetic Turceni, să încheie un contract de asistenţă juridică, prevăzut cu un comision de succes, arată procurorii.

În martie 2008, mărirea onorariului lui Victor Ponta a devenit oficială, prin semnarea unui act adiţional la convenţia de conlucrare. Între timp, CET Turceni şi CET Rovinari încheiaseră contracte de asistenţă juridică cu cabinetul de avocatură al lui Dan Şova.

Contractul dintre Şova şi Ponta s-a încheiat în decembrie 2008, când Victor Ponta a devenit ministru.
Pentru activităţile prestate, Ponta a emis în perioada octombrie 2007-decembrie 2008 un număr de 17 facturi fiscale, în valoare de 181.439,98 lei, conform DNA. Procurorii susţin însă că aceste facturi nu au la bază operaţiuni reale, pentru că „în realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat niciun fel de activitate profesională în temeiul convenţiei de conlucrare”.

Pe 18 iulie 2011, în timpul unui control fiscal al ANAF (instituţia era condusă de Sorin Blejnar, PDL), Victor Ponta a dat explicaţii neconforme cu realitatea, despre activitatea sa în colaborare cu Dan Şova.
„Ulterior, pe fondul aceluiaşi control fiscal, Ponta Victor-Viorel s-a înţeles cu Şova Dan-Coman ca acesta să întocmească în cadrul societăţii de avocaţi rapoarte de activitate juridică, pretins a fi prestată de Ponta Victor-Viorel, corespunzătoare celor 16 luni cât a durat convenţia”, arată DNA.

În august 2011, Dan Şova şi Victor Ponta ar fi întocmit în fals 16 înscrisuri care să corespundă câte unei luni din intervalul septembrie 2007-decembrie 2008 şi care să ateste că Ponta a avut activităţi juridice în cauze ale casei de avocatură „Şova şi Asociaţii”.

„Cele 16 înscrisuri falsificate au fost tehnoredactate prin metoda „copy paste” după modelul înscrisurilor privind activitatea juridică desfăşurată de mai mulţi avocaţi din cadrul SCA „Şova şi Asociaţii”, avocaţi care au declarat că nu au conlucrat niciodată cu Ponta Victor-Viorel. În realitate, Ponta Victor-Viorel nu a efectuat nici una din activităţile respective, nici măcar în parte”, susţin procurorii DNA.

DNA îl acuză pe Ponta şi de spălare de bani, pentru că împreună cu Dan Şova ar fi disimulat provenienţa celor 181.000 de lei obţinuţi de Ponta – au spus că sunt în baza convenţiei de conlucrare, când de fapt ei reprezentau o bonificaţie pentru facilitarea contractelor cu complexurile energetice.

Ponta a folosit o parte din aceşti bani în perioada octombrie 2007-2009, inclusiv pentru a cumpăra în 2008 două apartamente în Bucureşti. Restul de bani au fost folosiţi de cabinetul de avocatură al lui Ponta pentru achitarea unor obligaţii contractuale şi a unor obligaţii fiscale, iar o parte din bani i-au rămas lui Victor Ponta, susţine DNA.

Procurorii mai arată că în perioada 11 noiembrie 2008 – iunie 2009, Victor Ponta a beneficiat de folosirea gratuită a unui autoturism Mitsubishi Evo Lancer X, leasingul şi avansul fiind plătit de casa de avocatură a lui Dan Şova (avans 37.027 lei, iar rata de leasing era de aproximativ 6.000 de lei pe lună, în total 79.641 lei). În iunie 2009, Ponta a preluat leasingul maşinii fără să achite vreun ban firmei lui Şova. Ponta a participat personal la alegerea maşinii şi a fost prezent la ridicarea lui.

ANAF s-a constituit parte civilă în acest proces, cu suma de 126.979,73 lei faţă de Dan Şova şi cu suma de 51.321,80 lei faţă de Victor Ponta.

Preşedintele Iohannis nu îl poate suspenda din funcţie pe Ponta

Preşedintele Klaus Iohannis nu poate să dispună suspendarea din funcţie a primului ministru Victor Ponta, decât în cazul în care acesta este urmărit penal pentru fapte comise în timpul exercitării funcţiei sale sau atunci când va fi trimis în judecată, însă tot pentru faptele comise în exerciţiul funcţiei de premier. Pentru ca această urmărire penală să aibă loc, este nevoie de avizul Camerei Deputaţilor, lucru pe care DNA l-a şi solicitat vineri, cu privire la acuzaţiile de conflict de interese. Legea şi Constituţia nu acoperă situaţia suspendării din funcţie a unui ministru sau prim-ministru, în cazul în care acesta este urmărit penal pentru fapte comise în afara mandatului, după cum a arătat gândul AICI.

Camera Deputaţilor a respins solicitarea DNA de a-l urmări penal pe Victor Ponta pentru fapta de conflict de interese, bazată pe ideea că a primit bani de la Dan Şova, apoi l-a numit ministru în cabinetul său. Această faptă ar fi fost comisă în timpul mandatului de premier, iar dacă procurorii ar fi primit aviz să o cerceteze, Ponta ar fi putut fi suspendat de Iohannis.

Şova şi foştii directori de la Turceni şi Rovinari, trimişi în judecată şi ei

În acelaşi dosar, senatorul Dan Şova este trimis în judecată pentru fals în înscrisuri, evaziune fiscală, spălare de bani, complicitate la abuz în serviciu, cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, după ce în perioada 2007-2008 firma "Şova şi Asociaţii" a încheiat mai multe contracte de asistenţă juridică şi acte adiţionale cu complexele Turceni şi Rovinari, în urma cărora a câştigat aproximativ 3,5 milioane de lei, adică aproximativ 1 milion de euro la cursul de schimb de atunci.

Dan Laurenţiu Ciurel, fostul director al Complexului Energetic Rovinari, este trimis şi el în judecată pentru trei infracţiuni de abuz în serviciu, Dumitru Cristea, fostul director al Complexului Energetic Turceni, este trimis în judecată pentru 5 infracţiuni de abuz în serviciu, iar Laurenţiu Octavian Graure, fostul director economic al Complexului Energetic Turceni, este trimis în judecată pentru abuz în serviciu.

Cei doi directori de la Rovinari şi Turceni sunt acuzaţi de DNA că au prejudiciat bugetele celor două complexuri energetice cu suma totală de 19,67 milioane lei, adică aproximativ 5,6 milioane de euro - 2,73 milioane lei la Rovinari şi 16,93 milioane lei la Turceni.

Când a fost chemat la DNA, Ponta s-a internat pentru operaţia la genunchi, în Turcia

Decizia vine la o săptămână după ce şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, a anunţat că ancheta în dosarul în care este cercetat premieruleste aproape finalizată.

În 5 iunie, Victor Ponta a ajuns în faţa procurorilor DNA, care l-au anunţat că este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor. Faptele de care a fost acuzat sunt din dosarul Turceni - Rovinari şi ar fi fost săvârşite în perioada în care Ponta a fost avocat.

DNA a cerut atunci Camerei Deputaţilor să avizeze urmărirea penală pe numele premierului şi pentru conflict de interese, însă solicitarea a fost respinsă de către deputaţi, în 8 iunie.

În 14 iunie, când trebuia să meargă la DNA pentru a fi audiat în dosarul Turceni-Rovinari, Ponta s-a internat la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng. După externarea din spital, Ponta a decis să rămână în Turcia şi pentru tratamentul de recuperare, întorcându-se în ţară în 8 iulie, după o absenţă de aproape o lună.

În perioada în care Ponta a fost plecat din ţară, avocata sa, Loredana Radu, a mers de mai multe ori la DNA pentru a studia dosarul în care primul ministru este urmărit penal.

Premierul Victor Ponta spunea, când era în Turcia, că în prima zi în care va veni în ţară va merge şi la DNA pentru o nouă audiere în dosarul aflat în fază de urmărire penală, arătând atunci că este posibil ca procurorul să decidă inclusiv control judiciar.

Ponta nu a mers la revenirea în ţară decât la Guvern, în cârje, şi a cerut preşedintelui să ia act de reluarea activităţii sale la Guvern, "având în vedere înlăturarea cauzelor care au generat imposibilitatea exercitării atribuţiilor de prim-ministru".

În această perioadă de absenţă a lui Ponta, conducerea PSD a fost preluată interimar de Rovana Plumb, în timp ce Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar.

La cinci zile după ce s-a întors în ţară, Ponta a anunţat, printr-o scrisoare adresată liderilor social-democraţi şi postată duminică seara pe Facebook, decizia de "a nu mai ocupa nicio funcţie de conducere" în PSD, până la momentul în care îşi va demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile care îi sunt aduse în justiţie.

Decizia a fost anunţată în contextul în care Victor Ponta era aşteptat la DNA, după întoarcerea sa din Turcia.

"Există însă şi o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu conteaza cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum! Pentru a nu lăsa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunoştiinţă decizia mea de nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care imi voi demonstra nevinovăţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovăţie prevazută de Constituţie!)", se spune în mesajul adresat Rovanei Plumb, preşedintele CN al PSD , lui Andrei Dolineaschi, secretarul general al PSD, precum şi membrilor BPN, ai CeXN şi Consiliului Naţional al partidului.

De asemenea, Ponta spune că, dacă nu va avea nicio soluţie în justiţie, care să îi justifice nevinovăţia, "până la data congresului PSD", nu va mai candida la nicio funcţie şi va "lupta din simpla şi onoranta calitate de membru de partid".

"Sunt din 2002 membru PSD şi sunt convins că întreaga mea viaţă politică se va desfăşura doar alături de acest partid şi de valorile pe care le reprezintă. Vreau să vă mulţumesc încă o dată dvs. şi tuturor membrilor PSD pentru onoarea suprema pe care mi-aţi făcut-o în 20 Februarie 2010 atunci când m-aţi ales ca lider al vostru. Deşi erau momente cumplit de grele pentru partid şi pentru ţară, am reuşit în peste 5 ani de bătălii politice să îndeplinim cele mai multe din aşteptările românilor care ne-au votat. Aţi fost mereu alături de mine, iar solidaritatea noastra ca echipă de conducere a PSD a fost un element determinant", se mai spune în mesajul lui Ponta.

Citește și: