137 vizualizări 30 apr 2010

Primarul şi viceprimarul din comuna Dobroieşti, judeţul Ilfov, au fost audiaţi joi noaptea de procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, după ce, în cursul zilei, au sechestrat un procuror şi mai mulţi ofiţeri. Surse judiciare citate de Mediafax susţin că oamenii legii se aflau în primărie şi au reuşit să-l prindă în flagrant pe un funcţionar când primea mită 10.000 de lei.

Aceleaşi surse mai informează că primarul şi viceprimarul au intervenit violent atunci când au aflat că un procuror şi mai mulţi ofiţeri de poliţie se află în primărie, unde urmau să organizeze un flagrant. Acesta ar fi fost unul reuşit, funcţionarul fiind prins când primea 10.000 de lei de la o localnică în schimbul distrugerii unui document referitor la consumul ilicit de apă.

După flagrant, organele judiciare au vrut să ducă funcţionarul în sala de consiliu a primăriei. Mediafax informează că, în momentul când au aflat acest lucru, primarul şi viceprimarul deranjaţi de acţiunea procurorului şi a ofiţerilor care-l însoţeau i-au închis pe aceştia în camera unde îl duseseră pe funcţionarul prins în flagrant. Până la urmă, oamenii legii au fost eliberaţi dar la ieşirea din primărie s-ar fi creat o busculadă.

La parchet sunt audiaţi atât cei doi edili cât şi funcţionarul prins în flagrant. Acesta este acuzat de luare de mită şi distrugere de documente, iar primarul şi viceprimarul pentru lipsire de libertate, ultraj şi, posibil, favorizarea infractorului.

Viceprimarul din Dobroiesti, Ilfov, retinut pentru SECHESTRARE

StirileProTV.ro

Citește și: