Cătălin Lupăşteanu
Cristian ANDREI
Adrian MACARIE
6016 vizualizări 12 ian 2012

Deputaţii PSD Viorel Hrebenciuc şi Robert Negoiţă, precum şi Sebastian Ghiţă, patronul Asesoft şi al televiziunii RTV, sunt cercetaţi de DNA pentru spălare de bani, într-un dosar disjuns din cel în care Ioan Niculae a fost trimis în judecată în urmă cu o zi, pentru finanţarea campaniei electorale a PSD, din 2009.

În dosarul privind trimiterea în judecată a preşedintelui grupului InterAgro, procurorii arată în rechizitoriu că a fost constituit un nou dosar, în care urmează să fie cercetate infracţiunile de folosire a influenţei sau a autorităţii politice, fals în înscrisuri şi spălare de bani, fapte comise de Gheorghe Teodorescu, de la INSOMAR, alături de Viorel Hrebenciuc, Robert Negoiţă, dar şi oameni de afaceri precum Sebastian Ghiţă şi Emilian Dinescu.

Potrivit aceluiaşi document, a fost făcută şi o a doua disjungere, în acest nou dosar urmând să fie cercetaţi Ioan Niculae, angajaţi ai APIA şi angajaţi ai InterAgro, pentru fraudarea unor fonduri europene.

Negoiţă: "Ce spălare de bani?!"

În replică, Robert Negoiţă a declarat, pentru gândul, că nu a fost citat niciodată la DNA în acest caz. "Sunt ridicoli cei de la DNA. Ce spălare de bani? Sunt aberanţi", a comentat el.

"Niciodată nu m-au întrebat nimic, nu mi-au comunicat nimic. Vă asigur că nu există acest dosar, cel puţin nu am nicio implicare eu. Categoric nu poate fi vorba de spălare de bani în cazul lui Robert Negoiţă. Am sponsorizat campania din 2009, dar am făcut-o în mod oficial, este pe site-ul Camerei Deputaţilor în declaraţia mea de avere. Aceste acuzaţii vin de la nişte disperaţi, Traian Băsescu şi PDL, nu au legătură cu realitatea. Vi se pare normal să aflu din presă că există un dosar pe numele meu? Nimeni nu m-a întrebat nimic, să mă cheme vreodată să zică <mă uite ai făcut ceva>", a susţinut vicepreşedintele PSD Robert Negoiţă.

Ghiţă: "Probabil, este vreo interceptare, pentru că eu am mai vorbit nea Hrebe, mă cunosc şi cu el şi Geoană"

Patronul RTV, Sebastian Ghiţă a declarat pentru gândul că nu a fost chemat la DNA, dar este prieten cu "nea Hrebe" şi cu cei din dosar.

"Am aflat şi eu din presă. Nu am fost chemat niciodată la DNA în dosarul acesta, nu m-a întrebat nimeni nimic, nu am dat nicio declaraţie Am înţeles că este un dosar disjuns din cel al lui Niculae, dar nu văd ce legătură am eu cu el. Probabil, este vreo interceptare, pentru că eu am mai vorbit nea Hrebe, mă cunosc şi cu el şi Geoană, şi este posibil ca un ziarist să vadă numele meu în dosar şi au dat că sunt cercetat. În afară de sponsorizările legale pe care le-am făcut şi care apar în Monitorul Oficial, altceva nu am mai făcut. Poate că am făcut o dată un sondaj la INSOMAR, dar nu mai ţin minte. Sunt prieten cu cei care apar în dosar, dar la momentul acesta eu nu ştiu nimic", a afirmat pentru gândul Ghiţă.

Cum s-a ajuns la Viorel Hrebenciuc

Omul de afaceri Ioan Niculae, patronul grupului InterAgro, îi povestea vicepreşedintelui CJ Brăila, Bunea Stancu, într-o stenogramă din dosarul în care sunt judecaţi Ioan Niculae şi Bunea Stancu, cum a refuzat să discute cu Ionuţ Costea, cumnatul lui Geoană, despre finanţarea campaniei partidului, admiţând acest lucru doar când a fost trimis pentru tratative Viorel Hrebenciuc.

Procurorii anticorupţie redau în rechizitoriul prin care i-au deferit justiţiei, pentru fapte de corupţie, pe Ioan Niculae şi Bunea Stancu, document obţinut de MEDIAFAX, o discuţie ambientală purtată de cei doi în 5 noiembrie 2009, în holul hotelului Marriott din Capitală.

Potrivit datelor din rechizitoriul procurorilor, INSOMAR a încheiat în acea perioadă contracte cu trei firme, respectiv cu Intrarom - pentru 200.000 de euro, SIVECO - pentru 250.000 de euro şi cu Asesoft SA, în 4 septembrie 2009 - pentru 200.000 de euro, obiectul reprezentându-l întocmirea de către INSOMAR a unor rapoarte sociologice.

Procurorii mai notează în documentul citat că cele trei contracte nu au prezentat urme de suspiciune, ci alte două contracte, încheiate cu firmele Real Phone - pentru 33.000 de euro şi cu Senior Consulting - pentru 356.000 de lei.

Anchetatorii au descoperit pe parcursul anchetei că pe numele societăţii Real Phone este trecut numărul de telefon folosit de Viorel Hrebenciuc.

Totodată, se mai arată în actul de inculpare, acţionarii firmei Senior Consulting sunt Ionel Marin, fostul director adjunct al Serviciului Român de Informaţii (SRI), Raluca Ecaterina Cămărăşan, colonel în rezervă în SRI şi Ionuţ Răzvan Chirilă, fratele unuia dintre administratorii firmei Asesoft, patronată de Sebastian Ghiţă.

Procurorii anticorupţie mai arată că după declanşarea cercetărilor raportul sociologic presupus comandat nu a fost găsit niciodată la INSOMAR, care a motivat că "a dispărut din motive tehnice", în vreme ce firmele cadrelor SRI şi a lui Sebastian Ghiţă nu au răspuns solicitărilor DNA de a pune la dispoziţie aceste rapoarte sociologice.

Citește și: