384 vizualizări 19 nov 2018

Preşedintele Curţii de Conturi Europene, Klaus-Heiner Lehne, efectuează o vizită oficială în România, în perioada 19-20 noiembrie. Oficialul european va avea întâlniri cu şeful statului Klaus Iohannis, premierul Viorica Dăncilă şi preşedinţii Camerelor Parlamentului.

Vizita lui Klaus-Heiner Lehne are loc la invitaţia preşedintelui Curţii de Conturi a României, Mihai Busuioc, precizează instituţia, într-un comunicat de presă.

„Invitaţia adresată preşedintelui Curţii de Conturi Europene are loc în contextul preluării de către România a Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene în prima jumătate a anului 2019, prilej cu care cei doi preşedinţi vor discuta în plan bilateral despre importanţa dezvoltării şi consolidării relaţiilor de cooperare dintre cele două Instituţii Supreme de Audit, despre activitatea specifică a acestora, precum şi despre alte teme de interes comun”, mai anunţă sursa citată.

Mihai Busuioc a afirmat că îl va asigura pe preşedintele Curţii de Conturi Europene că instituţia română este un partener deschis pe pe drumul promovării valorilor europene.

 

 

„Reformarea şi modernizarea Curţii de Conturi a României, obiective pe care mi le-am asumat încă din prima zi a mandatului, se pot realiza doar prin dialog, transparenţă şi schimb de experienţă. Mă bucură şi mă onorează vizita colegilor noştri de la Curtea de Conturi Europeană şi vreau să-l asigur cu această ocazie pe domnul preşedinte Klaus-Heiner Lehne că instituţia noastră este un partener deschis pe drumul promovării valorilor europene”, a declarat Mihai Busuioc.

Klaus-Heiner Lehne va avea întrevederi Klaus Werner Iohannis, preşedintele României, Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Senatului, Liviu Dragnea, preşedintele Camerei Deputaţilor, Viorica Dăncilă, prim-ministrul României,Eugen Orlando Teodorovici, ministrul Finanţelor Publice, precum şi cu George Ciamba, ministrul delegat pentru Afaceri Europene.

 

 

De asemenea, preşedintele Curţii de Conturi Europene, Klaus-Heiner Lehne, va susţine un discurs în faţa studenţilor Academiei de Studii Economice din Bucureşti, urmat de o sesiune de întrebări adresate de către studenţii interesaţi de cunoaşterea modului de funcţionare a Curţii de ConturiEuropene în cadrul Uniunii Europene, conchide sursa menţionată.

 

 

Citește și: