Alexandru Costea
107 vizualizări joi, 10:44

„Ce interesant! Unii reprezentanţi ai PNL şi USR jignesc din răsputeri ALDE şi pe Călin Tăriceanu, doar-doar ne-om supăra şi n-am mai vota moţiunea de cenzură, ca să-i scăpăm de frica guvernării. Îi asigur că declaraţiile lor nu ne schimbă opinia nici în ce priveşte votarea unei moţiuni de cenzură şi nici în ce-i priveşte pe dânşii”, a scris vicepreşedintele ALDE Varujan Vosganian.

Deputatul USR Stelian Ion a declarat, miercuri, referitor la semnăturile strânse pentru moţiunea de cenzură, că au fost discuţii cu diferite partide. Acesta a precizat că a vorbit şi cu cei de la ALDE, deoarece nu te mai poţi baza pe Călin Popescu Tăriceanu, care nu îşi mai controlează nici măcar propriul partid.

Preşedintele USR Dan Barna a scris, marţi, pe Facebook, că până nu vede votul celor de la ALDE la moţiune, nu crede că fostul şef al Senatului, Călin Popescu Tăriceanu se află în opoziţie.

Alianţa USR PLUS propune un pact politic pentru declanşarea alegerilor anticipate odată cu cele locale, deoarece este o soluţie care ar putea scoate România din criza produsă de actualul Guvern, care nu mai are susţinere.

Preşedintele PNL Ludovic Orban a declarat că, în cursul săptămânilor următoare, va fi depusă în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului.

Citește și: